Sondaj: Jumătate dintre cetăţenii britanici cred că Regatul Unit ar putea să nu mai existe peste zece ani
Londra, Marea Britanie, Brexit
Regatul Unit ar putea să nu mai existe în forma actuală peste zece ani, consideră jumătate dintre cetăţenii britanici, conform unui sondaj Ipsos MORI, ale cărui rezultate au fost date publicității vineri de Reuters.
Legăturile între Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord - componentele actuale ale Regatului Unit - au fost slăbite de referendumul pentru retragerea din Uniunea Europeană, din 2016, când 52% din voturi au fost pentru Brexit, iar 48% împotrivă.
Rezultatul pentru întreaga ţară a fost format din majorităţi regionale diferite: scoţienii şi nord-irlandezii s-au pronunţat pentru rămânerea în UE, iar englezii şi galezii pentru ieşire, potrivit Agerpres.
În timp ce pentru Regatul Unit se apropie un nou termen-limită acordat de Bruxelles pentru realizarea Brexit-ului, în Scoţia sunt tot mai insistente cererile de organizare a unui nou referendum pentru independenţă, iar în Irlanda de Nord, a unui vot privind unirea cu Republica Irlanda, membră a UE.
Scoţienii au votat împotriva independenţei în 2014, în cadrul unui referendum încheiat cu 55% din voturi în favoarea apartenenţei la Regatul Unit şi 45% contra.
În acest context, sondajul Ipsos MORI arată că 50% dintre cetăţenii Regatului cred că acesta nu va mai exista peste 10 ani; procentajul este în creştere de la 43% în 2014. Doar 29% dintre cei care au răspuns sunt convinşi că se va menţine şi peste un deceniu uniunea conform Tratatului din 1707.
Soarta Regatului pare şi mai nesigură pe termen scurt: doar 42% dintre britanici consideră că ţara lor va mai avea forma actuală peste cinci ani, iar 44% sunt de părere că nu.
Directorul executiv al Ipsos MORI pentru Scoţia, Emily Gray, apreciază că "publicul britanic este acum mult mai divizat în privinţa aşteptărilor pentru viitorul Uniunii decât în 2014, când viitorul Uniunii era dezbătut intens, cu doar trei luni înainte de referendumul pentru independenţa Scoţiei". "Cu independenţa ca falie în dezbaterea electorală din Scoţia, rezultatele vor fi îngrijorătoare pentru cei care doresc ca Scoţia să rămână în Uniune, iar cei care fac campanie pentru o Scoţie independentă vor spera că este vorba de o tendinţă continuă", a explicat ea.
Pentru realizarea sondajului, Ipsos MORI a intervievat un eşantion de 1001 de adulţi în vârstă de peste 18 ani, în întreg Regatul Unit, în perioada 25-28 octombrie.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS