Scandal la varful UE. José Manuel Barroso ar fi acceptat propuneri privind schimbari in politicile UE de la Goldman Sachs. Fostul sef al CE lucreaza acum in banca
Sefii Goldman Sachs "faceau sa ajunga la cabinetul lui Barroso, in mod confidential, propuneri privind schimbari la politicile Uniunii Europene", scrie cotidianul, care publica extrase din scrisori si email-uri obtinute de la Comisia Europeana.
O scrisoare de la 30 septembrie 2013 semnata de directorul Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, dezvaluie astfel o vizita discreta a lui Barroso la sediul bancii de la New York care, conform cotidianului, nu figura pe agenda sa oficiala si nu se afla nici in arhivele Comisiei Europene.
"Am apreciat mult discutia noastra productiva privind perspectivele economice mondiale", scria Blankfein, care l-a numit pe Barroso, in luna iulie a acestui an, presedinte non-executiv al Goldman Sachs International.
Solicitat de Publico sa comenteze informatiile, Barroso "a dezmintit categoric" ca a avut "o relatie speciala cu vreo entitate financiara" in timpul exercitarii celor doua mandate ale sale de la Bruxelles.
"Bineinteles, am mentinut contacte institutionale - transparente si corespunzator inregistrate in arhivele Comisiei - cu numeroase entitati politice, patronale, sindicale si financiare", a spus el.
Printre acestea s-au aflat "principalele banci care activeaza pe piata europeana", in contextul "crizei financiare", a adaugat el.
Cotidianul citeaza, printre altele, o scrisoare a unui lobbyist al Goldman Sachs care facea propuneri privind legislatia pietelor financiare si un raspuns al unui membru al cabinetului lui Barroso care a promis ca le va citi "cu mare interes".
In eventualele sale vizite la Bruxelles, Barroso va fi de acum primit el insusi ca un lobbyist obisnuit, si "nu ca un fost presedinte", a avertizat deja succesorul sau, Jean-Claude Juncker.
Angajarea lui Barrroso la Goldman Sachs a starnit un val de indignare in Europa si in special in Franta, unde presedintele Francois Hollande a spus ca este un gest 'inacceptabil moral'.
Barroso si-a aparat vineri cu vehementa dreptul de a lucra pentru banca americana Goldman Sachs, dupa ce executivul comunitar a deschis o ancheta care sa verifice daca aceasta angajare respecta cerintele de integritate impuse fostilor membri ai executivului comunitar.
"De ce n-as avea dreptul sa lucrez acolo unde aleg, atat timp cat este vorba despre o entitate legala, evident, nu de un cartel al drogurilor?", a declarat Barroso in fata reporterilor, vizibil agitat, in prima sa reactie publica pe acest subiect, cu ocazia unui eveniment desfasurat la Cascais, langa Lisabona, potrivit Reuters.