Rezervele valutare ale Chinei au crescut la aproape 4.000 mld. dolari, un nou record
Rezervele valutare ale Chinei au crescut in primul trimestru cu 129 de miliarde de dolari, la 3.950 miliarde de dolari, un nou record, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.
"Datele privind rezervele valutare confirma ca deprecierea yuanului este urmarea interventiei sustinute a bancii centrale a Chinei", a scris intr-o nota de cercetare Liu Li-Gang, analist la firma de cercetare ANZ.
Incepand de la mijlocul lunii februarie, yuanul a scazut cu 2,7% fata de dolar, la minimul a peste un an.
In prezent, moneda Chinei se tranzactioneaza la un curs de 6,22 yuani pentru un dolar.
Desi limitat in raport cu deprecierea altor monede emergente, declinul yuanului a fost cel cel mai accentuat din ultimii ani si a determinat SUA sa ceara autoritatilor de la Beijing sa mentina parcursul catre un curs de schimb liber.
China nu dezvaluie structura rezervelor valutare, dar, potrivit estimarilor, doua treimi din acestea sunt constituite in dolari, un sfert in euro, iar restul in yeni, lire sterline si alte monede.
Problema manipularii cursului valutar de catre China reprezinta o componenta dificila a relatiilor cu Statele Unite, care considera ca Beijingul mentine artificial yuanul la un nivel scazut pentru a sustine exporturile.