Rezerva Federală a majorat dobânda de politică monetară la cel mai ridicat nivel din 2008, pe fondul creșterii economice solide
Jerome Powell
Rezerva Federală a SUA (Fed) a făcut miercuri un nou pas spre normalizarea politicii monetare, majorând la un interval cuprins între 1,75% şi 2,00% dobânda de politică monetară, cel mai ridicat nivel din 2008.
Decizia a fost luată pe fondul creşterii economice solide şi a situaţiei foarte bune a pieţei forţei de muncă, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
De asemenea, majoritatea oficialilor Fed se aşteaptă la încă două majorări ale costului creditului în acest an, faţă de o singură creştere a ratei dobânzii previzionată anterior. Decizia de miercuri a reprezentat a şaptea majorare a costului creditului din 2015.
Comitetul de politică monetară al Fed (FOMC) a apreciat că înăsprirea politicii reflectă aşteptările că avansul economiei SUA şi inflaţia se vor dovedi mai solide decât s-a anticipat în mai, în timp ce rata şomajului va continua să scadă.
Preşedintele Fed, Jerome Powell, a apreciat că majorarea numărului de locuri de muncă sprijină creşterea veniturilor şi încrederea în economie, în timp ce expansiunea externă şi reducerile de taxe vor stimula suplimentar avansul PIB-ului SUA. Şeful Fed a avertizat că sunt în creştere temerile legate de comerţ, iar aceste incertitudini determină firmele să-şi amâne investiţiile şi angajările.
Jerome Powell a adăugat: "Efectiv, nu vedem aceste temeri în cifre".
Oficialii de la Rezerva Federală a SUA se aşteaptă ca rata inflaţiei să crească anul acesta aproape de ţinta Fed de 2%.
Majorarea ratei dobânzii vine într-un moment în care rata şomajului în SUA este la 3,8% - cel mai redus nivel din ultimele aproape două decenii - iar inflaţia este în creştere.
Analiştii avertizează că ratele mai mari ale dobânzilor ar putea provoca turbulenţe pe unele pieţe emergente. Ratele scăzute ale dobânzilor au determinat în ultimii ani investitorii să-şi aducă banii pe pieţele mai riscante, pentru profituri mai mari.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS