Asemenea generalului Charles de Gaulle, care se intreba, acum 50 de ani, "Cum poti guverna o tara care are 246 de varietati de branza?", viitorul presedinte al Frantei, fie el conservatorul in exercitiu Nicolas Sarkozy sau socialistul Francois Hollande, trebuie sa rezolve puzzle-ul reformarii unei natiuni vesnic revolutionare pentru a o adapta la provocarile economice ale secoului XXI. 

Nicolas Sarkozy si-a inceput in 2007 mandatul cu multa energie, pus pe fapte mari, dar a obosit dupa ce a reusit, cu eforturi si costuri politice imense, sa-i determine pe francezi sa munceasca mai mult de 35 de ore intr-o saptamana si sa ridice varsta minima de pensionare de la 60 la 62 de ani. 

Cea mai recenta masura a presedintelui in exercitiu a fost sa scada costul muncii prin reducerea contributiilor la asigurari sociale, compensata printr-o alta masura nepopulara, cresterea TVA la bunuri si servicii. 

Francois Hollande, rivalul sau in scrutinul din 6 mai, favorit in sondaje, vrea sa rastoarne aceasta ultima decizie si nu pare dispus macar sa incerce reformele economice structurale sustinute de multi economisti si de UE. 

"Crede cineva cu adevarat ca liberalismul, privatizarea, dereglementarea care ne-au condus unde suntem astazi, in criza financiara, ne vor ajuta sa iesim din aceasta criza?", raspundea Hollande saptamana trecuta, intrebat daca va adapta pentru Franta masurile luate din toamna anului trecut in Spania si Italia. 

"Cred ca astazi putem crea crestere economica prin noi tehnologii, o educatie mai de calitate si noi surse de energie", a spus el. 

Francois Hollande nu s-a aratat entuziasmat nici de propunerile inaintate in 2008 ale consiliul de economisti condus de Jacques Attali, de a stimula cresterea economica in Franta prin masuri ca deschiderea la concurenta a profesiilor reglementate, precum taximetria si farmaciile sau ridicarea interdictiei care impiedica deschiderea magazinelor duminica. 

Adevarul incomod este ca celor mai multi francezi le merge prea bine pentru a accepta modificari radicale in stilul de viata, in pofida somajului de 10%, economiei in stagnare si datoriei de stat care se apropie de 90% din PIB, noteaza Reuters. 

Desi s-a vorbit mult in timul campaniei electorale din acest an despre dezindustrialiare si declin economic relativ, in special prin comparatie cu Germania, problemele nu sunt percepute de populatie ca fiind urgente. 

Opinia publica s-a alarmat pentru scurt timp in ianuarie, cand Standard & Poor's a coborat in premiera ratingul AAA al Frantei, insa ingrijorarea s-a risipit repede, decizia agentiei neavand un efect sesizabil asupra costurilor de finantare a statului, in timp ce celelalte doua mari firme de evaluare financiara, Fitch si Moody's, nu au retrogradat tara. 

Guvernul de la Paris se imprumuta inca la unele dintre cele mai reduse dobanzi din istorie, randamentul obligatiunilor cu maturitatea la 10 ani fiind de 3,1%, partial deoarece multi investitori presupun ca soarta Frantei este legata de cea a Germaniei, dar si pentru ca statul francez are o reputatie de neclintit in privinta atragerii de venituri si onorarii obligatiilor financiare. 

Serviciile publice functioneaza, tara are o pozitie geografica ideala si o piata uriasa de consum, precum si o forta de munca bine educata, cu productivitate ridicata, desi francezii muncesc in medie putine ore raportat la alte state din UE. 

Teama de reforma a politicienilor de astazi este determinata si de istoria recenta - mai multe guverne "s-au ars" incercand sa reformeze legislatia protectoare din campul muncii, salariul minim, contributiile pentru sanatate sau sistemul de pensii prost finantat.  Grevele si demonstratiile uriase de strada, cu sprijin larg in randul populatiei, au invins in 1995 incercarile de reformare a conditiilor de pensionare speciala pentru unele categorii de functionari publici, iar efortul de a crea un model de contract de prima angajare cu salariu mai mic pentru tineri, menit sa reduca somajul in randul acestora, s-a lovit de proteste similare in 2006. 

Astfel, francezii par dispusi sa accepte mai degraba un somaj de aproape 25% in randul tinerilor decat reducerea salariului minim sau diluarea legilor care protejeaza angajatii cu vechime. Multi nu par dispusi sa admita ca exista o legatura intre aceste chestiuni, mai scrie Mediafax.