Redresarea economiei mondiale intarzie, ca urmare a scaderii preturilor la materiile prime. Cat l-ar costa pe fiecare britanic iesirea Regatului din UE
Bani, monede
Redresarea economiei mondiale nu va accelera anul acesta deoarece comertul nu si-a revenit, dar se va imbunatati usor anul viitor, a declarat Angel Gurria, secretarul general al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), intr-un interviu acordat Bloomberg Television.
"In 2016, cresterea economiei mondiale se va situa la 3%, similar cu nivelul din 2015, si se va imbunatati usor in 2017. Per ansamblu, este mai degraba o crestere mediocra, o perspectiva dezamagitoare. Comertul va creste cu 2 - 3%, dar ar fi trebuit un avans de 7%", a declarat Gurria, scrie Agerpres.
Multe economii emergente sunt afectate de declinul preturilor materiilor prime, iar economiile dezvoltate din Europa si America de Nord nu au reusit sa revina la ritmul de crestere de dinaintea crizei financiare.
Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Brexit) va penaliza tara din punct de vedere economic si ar insemna pentru un britanic pierderea unei sume echivalente cu salariul pe o luna, a avertizat seful Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.
Britanicii se vor pronunta pe 23 iunie, intr-un referendum, cu privire la oportunitatea parasirii Uniunii Europene de catre Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale tarii in ultimele decenii.
"Brexitul reprezinta o amenintare dar cel mai mult este o amenintare pentru nivelul de trai al britanicilor. Este ca un impozit dar unul pentru care nu primesti nimic in schimb", a declarat Gurria.
Potrivit celui mai recent sondaj de opinie, realizat de YouGov pentru publicatia britanica The Times, tabara celor care sustin ramanerea Marii Britanii in interiorul Uniunii Europene si a celor care se pronunta pentru iesirea tarii din blocul comunitar se afla la egalitate. Sondajul, realizat pe un esantion reprezentativ de 1.735 de persoane pe 30 - 31 mai, releva ca 41% dintre britanici sustin un Brexit si tot 41% sunt favorabili ramanerii tarii in blocul comunitar, in timp ce 13% sunt indecisi si 4% nu intentioneaza sa mearga la vot.
Infiintata in anul 1961, OECD joaca un rol de consiliere pentru guvernele tarilor puternic dezvoltate, in materie de politica economica, sociala si de guvernare. Cele 34 de state membre OECD detin impreuna aproximativ 60% din economia mondiala, 70% din comertul mondial si 20% din populatia lumii.
Mai multe despre:
#crestere economica#OCDE
Pe acelasi subiect: