Războiul Arabia Saudită-Rusia și pandemia de COVID-19 au dus petrolul sub 25 de dolari. "Prognozele sunt mai sumbre decât în 2014, când a început ultimul război al preţurilor”
Petrol
La reuniunea din 6 martie, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii din afara cartelului (Alianţa OPEC+) nu au reuşit să ajungă la un acord privind reducerea producţiei, pentru a compensa efectele economice ale epidemiei.
OPEC a propus o reducere a producţiei de ţiţei cu încă 1,5 milioane de barili pe zi (bpd), în trimestrul doi din 2020.
Cele 14 state membre ale OPEC şi cele zece ţări din Alianţa OPEC+ nu au reuşit să ajungă la un acord privind reduceri suplimentare şi nici cu privire la prelungirea precedentei reduceri a producţiei de ţiţei cu 2,1 milioane de barili pe zi, decisă în decembrie.
Arabia Saudită a făcut presiuni pentru noi reduceri, însă nu a reuşit să obţină sprijinul Rusiei. Ulterior, Arabia Saudită, cel mai mare producător de ţiţei din lume, a decis să scadă preţurile pentru exporturile sale de ţiţei.
Sorokin a explicat, la postul de televiziune RBC, că planurile OPEC de a-şi majora producţia de ţiţei, după eşuarea discuţiilor, a pus o presiune suplimentară pe piaţă.
"Am înregistrat deja un şoc semnificativ din cauza epidemiei. Totuşi, am fi putut evita şocurile suplimentare… de la declaraţia statelor membre OPEC privind sporirea producţiei", a declarat oficialul rus, potrivit Agerpres.
În cazul în care cotaţia barilului de petrol rămâne la 25 de dolari timp de doi-trei ani, se vor înregistra "probleme deosebite", a avertizat Sorokin.
Aceasta a dat asigurări că statele din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii din afara cartelului încă sunt în contact.
Vineri, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut la 24,54 dolari.
"Prognozele pentru piaţa petrolului sunt chiar mai sumbre decât în luna noiembrie 2014, când a început ultimul război al preţurilor, având în vedere că vine pe fondul unei scăderi semnificative a cererii de petrol din cauza coronavirusului", susţin analiştii de la Goldman Sachs.
Atât Goldman Sachs, cât şi alte mari bănci, precum Morgan Stanley, şi-au revizuit prognozele privind creşterea cererii de petrol, Morgan Stanley estimând că cererea de petrol a Chinei va stagna în 2020. De asemenea, Goldman Sachs se aşteaptă la o contracţie de 150.000 de barili pe zi a cererii mondiale de petrol.
Toat[ lumea pierde din războiul prețurilor
În urmă cu două săptămâni, Arabia Saudită a luat decizia ca, începând din luna aprilie, să inunde piaţa cu petrol la preţuri pornind de la minime de 25 de dolari pe baril, având ca ţintă în mod special rafinăriile din Europa şi Asia care folosesc petrol rusesc.
Decizia este cea mai dramatică luată de Arabia Saudită în ultimii ani, pe fondul neînțelegerilor cu Moscova privind producția mondială de țiței, într-o escaladare a războiului cu Rusia pentru cota de piaţă.
Cinci surse de la companii majore de petrol şi rafinării care procesează ţiţei în Europa, au spus că grupul saudit de stat Aramco va livra toate volumele suplimentare solicitate, în luna aprilie, scrie Reuters, preluată de News.ro.
Preţurile petrolului au scăzut cu mai mult de jumătate de la începutul acestui an, din cauza impactului avut de epidemia de coronavirus asupra cererii şi după ce Rusia şi OPEC nu au reuşit să ajungă la un nou acord pentru reducerea livrărilor de ţiţei.
Moscova a refuzat să sprijine reducerile mai accentuate ale producţiei de petrol, afirmând că impactul coronavirusului ar putea depăşi aşteptările. Riadul a reacţionat prin creşterea la un nivel record a livrărilor.
Rusia a anunţat că nu intenţionează să revină la masa negocierilor, chiar dacă resimte presiunea măsurilor extraordinarea luate de Arabai Saudită.
Ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, declara în urmă cu două săptămâni, că Rusia nu vede deocamdată motive pentru a reveni la discuţiile cu partenerii săi din cadrul OPEC+ şi că are capacitatea să facă o majorare modestă a livrărilor de petrol, cu 200.000 de barili pe zi, din luna aprilie.
În schimb, Arabia Saudită s-a angajat să crească producţia de petrol cu 2,6 milioane de barili pe zi în aprilie, inclusiv din stocuri. Şi alţi producători de petrol din Golf sunt nevoiţi să intre în acest război pentru cota de piaţă, anunţând la rândul lor creşteri ale producţiei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS