FBI respinge informatiile potrivit carora miliardarul Roman Abramovici a fost retinut in SUA
"Miliardarul Roman Abramovich nu a fost retinut", a declarat Paul Bresson, purtatorul de cuvant al Biroul Federal american de Investigatii, citat de ziarul italian Corriere della Sera.
Russia Today a relatat acum cateva ore ca omul de afaceri rus Roman Abramovici, patron al clubului Chelsea, a fost retinut in Statele Unite. Site-ul citat nu ofera detalii despre motivul retinerii si nici despre orasul din Statele Unite unde ar fi avut loc.
Conform postului rus Rbc-Tv, retinerea, pusa in aplicare de FBI, ar putea avea legatura cu moartea lui Boris Berezovski sau cu afacerile lui Abramovici.
Un purtator de cuvant al miliardarului de origine rusa a respins informatiile privind retinerea acestuia. "Aceste informatii sunt absolut false", a declarat John Mann, citat de Itar-Tass.
Omul de afaceri rus Roman Abramovici are o avere de peste 12 milarde de dolari si se afla pe locul 68 in topul celor mai bogati oameni ai planetei, potrivit revistei Forbes. Mare parte din avere a facut-o prin intermediul fondului de investitii pe care il detine - Millhouse LLC. In afara Rusiei este cunoscut ca fiind proprietarul clubului de fotbal Chelsea Londra.
Miliardarul rus Boris Berezovski, cunoscut ca opozant fervent al lui Vladimir Putin si aflat in exil in Marea Britanie, a fost gasit mort, sambata, in locuinta sa de langa Londra. Politia britanica nu a stabilit pana in prezent circumstantele mortii, existand atat suspiciuni de sinucidere, cat si de crima.
Moartea oligarhului rus Boris Berezovski a adus cu sine o serie de intrebari care planeaza in special asupra lui Roman Abramovici, impreuna cu care acesta a pornit mai multe afaceri si cu care era in litigiu din cauza unor afaceri cu petrol si a unor magazine de moda din Londra.
Cine este Roman Abramovici
Abramovici a fost orfan, a mers la scoli de stat si nu a fost un elev stralucit. Detine cel mai mare iaht construit vreodata si unele dintre cele mai scumpe proprietati, organizeaza petreceri de milioande de dolari si are propriul Boeing 767. Miliardarul rus este cel mai bine cunoscut ca proprietar al clubului de fotbal Chelsea Londra, una dintre cele mai valoroase echipe de fotbal din lume.
A intrat in afaceri alaturi de oligarhul Boris Berezovski, impreuna cu care a cumparat actiuni la o companie petroliera. In prezent, cei doi se bat in instanta pentru o avere de 6,5 miliarde de dolari. Are o garda de corp formata din 40 de persoane, pe care o plateste cu 2 milioane de dolari pe an.
A fost guvernator al regiunii rusesti Chukotka din 2003 pana in 2008 si a cheltuit 1,3 miliarde de dolari din banii lui pentru investitii in zona.
Logodnica lui, cu care are un fiu, este model, designer si editor la o revista. Dar pentru a fi cu actuala lui partenera, Abramovici a trebuit sa divorteze de soctia lui Irina, careia i-a lasat 300 de milioane de dolari. A fost unul dintre cele mai scumpe divorturi din lume.
In 2008 a cumparat doua tablouri pe care a cheltuit 120 de milioane de dolari si pe care le-a achizitionat pentru a-si decora casa.
La capitolul masini, are doua limuzine Maybach blindate, care valoreaza mai mult de un milion de dolari fiecare. A cumparat 9 apartamente in Londra, pe care le transforma intr-o resedinta. In momentul in care lucrarile se vor fi incheiat, locuinat va fi, probabil, cea mai scumpa din Anglia.
Omul de afaceri rus mai are o ferma in Aspen, unde a construit la un moment dat un patinoar, pentru o petrecere la care au participat si Pussycat Dolls. Tot la capitolul proprietati, Abramovici mai are un castel in sudul Frantei, pentru a carui reabilitare a cheltuit cel putin 50 de milioane de dolari.
In ianuarie anul trecut a organizat o petrecere pentru care a cheltuit 8 milioane de dolari si la care au participat personalitati ca Rupert Murdoch, Martha Stewart, George Lucas sau Marc Jacobs. La petrecere au cantat Red Hot Chili Peppers.
Cea mai noua achizitie a miliardarului rus este insula New Holland din St. Petersburg, o fosta baza militara, unde vrea sa-si expuna operele de arta. A dat pe ea 400 de milioane de dolari si poate fi vizitata de public.
Pe acelasi subiect: