Al doilea val al pandemiei ”decimează” angajații din Europa. Concedieri record și șomaj la cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii
Somaj, angajati, someri
Rata şomajului în Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani în trimestrul trei din 2020, iar concedierile au ajuns la un nivel record, după ce pandemia cu coronavirus a afectat semnificativ piaţa forţei de muncă, scrie BBC.
Conform datelor publicate marţi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), în perioada iulie-septembrie 2020, rata şomajului a urcat la 4,8%, de la 4,5%, iar numărul celor disponibilizaţi a ajuns la nivelul record de 314.000, cu 181.000 mai mult decât în trimestrul doi din 2020.
Firmele au majorat numărul angajaţilor disponibilizaţi, anticipând sfârşitul schemei de sprijinire a locurilor de muncă, care iniţial urma să se încheie în decembrie, dar a fost prelungită până la 31 martie 2021.
În trimestrul trei din 2020, numărul şomerilor a crescut cu 243.000, cel mai semnificativ avans din mai 2009, când Regatul Unit era puternic afectat criza financiară globală.
De asemenea datele OND arată o scădere semnificativă, cu 174.000, a numărului de angajaţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani, la nivelul scăzut record de 3,52 milioane. În trimestrul trei din 2020, numărul de angajaţi a scăzut cu 164.000, mult peste previziunile analiştilor, de 148.000.
"Pandemia continuă să provoace turbulenţe pe piaţa forţei de muncă din Marea Britanie. În această toamnă, angajatorii au luat decizii dificile privind menţinerea locurilor de muncă, în condiţiile în care sprijinul guvernamental părea că se reduce. Extinderea până în martie 2021 a schemei de sprijinire a locurilor de muncă este binevenită, deoarece oferă certitudine privind evoluţiile pe piaţa muncii", a apreciat Tej Parikh, economist şef la Institute of Directors, potrivit Agerpres.
Recent, Banca Angliei previziona că până la finalul anului rata şomajului va ajunge la 6,3% şi la aproape 8% în trimestrul doi din 2021.
Ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak, a anunţat săptămâna trecută extinderea până în martie 2021 a schemei de sprijinire a locurilor de muncă, care urma să se încheie în decembrie, pentru companiile care au nevoite să-şi oprească activitatea şi pentru angajaţii lor.
Programul, care va costa probabil miliarde de lire sterline, prevede că Executivul va plăti până la 80% din salariul fiecărui angajat, cu o limită de 2.500 de lire sterline (3.272 dolari) pe lună, dacă lucrează pentru companii care au fost forţate să se închidă temporar.
Șomajul în Franța, cea mai mare creştere trimestrială din 1975
În Franța, rata şomajului a urcat în trimestrul trei din 2020 la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (Insee), a doua economie a zonei euro confruntându-se cu efectele negative ale pandemiei.
Rata şomajului a ajuns la 9% în perioada iulie-septembrie 2020, de la 7,1% în trimestrul doi din 2020. Este cel mai ridicat nivel din trimestrul trei din 2018 şi marchează cea mai mare creştere trimestrială înregistrată din 1975, dar datele privind rata şomajului din precedentele două trimestre sunt distorsionate deoarece oamenii nu-şi puteau căuta de lucru în perioada martie-mai, când au fost impuse măsuri de izolare pentru stoparea pandemiei, precizează Insee.
Creşterea numărului de şomeri pune în pericol obiectivul preşedintelui Emmanuel Macron de a reduce rata şomajului la 7% până la finalul mandatului său, în 2022. Când a venit la putere, în 2017, rata şomajului era de 9,5%.
În 30 octombrie, Guvernul de la Paris a impus un nou lockdown, magazinele neesenţiale - precum cele care nu vând alimente de bază şi medicamente - fiind nevoite să-şi închidă activitatea. De asemenea, oamenii trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere atunci când ies pe stradă. Dar restricţiile sunt mai blânde decât cele din martie, pentru a limita impactul lor asupra economiei.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele pentru trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans, de 18,2%, a fost înregistrat în Franţa, a anunţat recent Eurostat.
Aproape 50.000 de șomeri în Spania, într-o singură lună
În Spania, numărul şomerilor a crescut cu 1,31% în octombrie, faţă de luna precedentă, după ce noile restricţii introduse pentru stoparea pandemiei de coronavirus au afectat piaţa muncii.
Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut cu 49.558 în octombrie, ajungând la 3,83 milioane de persoane, arată datele publicate de Ministerul Muncii.
Aproximativ 600.000 de persoane beneficiază de schema naţională de protecţie a muncii - ERTE - menită să limiteze numărul concedierilor.
"Datele indică dificultăţile importante cu care ne confruntăm ca ţară care caută să îmbunătăţească accesul la piaţa muncii", a scris pe Twitter ministrul Muncii, Yolanda Diaz, potrivit Agerpres.
Datele separate publicate de Ministerul pentru Securitate Socială arată că numărul locurilor de muncă create în Spania a ajuns în octombrie la 113.974, fiind a şasea lună de creştere consecutivă a numărului locurilor de muncă create. Cele mai multe noi locuri de muncă sunt în sectorul public iar cele mai multe slujbe pierdute sunt în industria ospitalităţii.
Mai mult de jumătate din locurile de muncă pierdute în aprilie, în perioada de vârf a restricţiilor, au fost recâştigate, dar încă există multe persoane care nu reuşesc să se angajeze, precizează autorităţile de la Madrid.
Spania a raportat un avans istoric al economiei în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, după ce ridicarea în iunie a restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei a permis redresarea activităţii economice.
A patra economie a zonei euro a înregistrat o creştere de 16,7% în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, dar încă este cu 8,7% sub nivelul de anul trecut. Consumul, investiţiile şi exporturile au contribuit semnificativ la creşterea trimestrială a PIB-ului Spaniei, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INE).
Spania este puternic afectată de al doilea val al pandemiei, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la aproximativ 1,259 milioane iar numărul deceselor la 36.495.
Pe acelasi subiect: