Orașele în care trăiesc cei mai bogați oameni din lume. Pe primul loc nu este nici Big Apple, nici The City
Potrivit unei cercetări publicate de Wealth-X, Hong Kong a depășit anul trecut New Yorkul, devenind orașul în care trăesc cei mai mulți milionari.
Astfel, potrivit cercetării, în Hong Kong trăiesc 10.010 milionari cu averi mai mari de 30 de milioane de dolari, în creștere cu 31% față de anul anterior.
Pe de altă parte, New York, orașul în care se fac banii lumii, a înregistrat o creștere cu doar 7% a numărului de milionari, ajungând la 8.865 de oameni de afaceri super bogați.
Tokyo s-a plasat pe locul al treilea, cu 6.785 milionari cu vaeri peste 30 mil. dolari.
Dar deși în Asia au început să trăiască din ce în ce mai mulți milionari, totuși Statele Unite rămân regiunea în care este concentrat cel mai mare număr de super bogați.
Astfel, în SUA trăiesc aproape 80.000 de milionari, adică mai mulți decât în următoarele cinci țări din top la un loc. Totodată, cinci orașe din top 10 sunt din America, respectiv New York, Los Angeles, Chicago, San Francisco și Washington D.C.
Mai jos, topul orașelor în care trăiesc cei mai mulți magnați cu averi care depășesc 30 mil. dolari:
1.Hong Kong – 10.010 milionari
2.New.York – 8.865
3.Tokyo – 6.785
4.Los Angeles – 5.250
5.Paris – 3.950
6.Londra – 3.830
7.Chicago – 3.255
8.San Francisco – 2.820
9.Whashington DC – 2.735
10.Osaka – 2.730

Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS