Dobânzile încep să crească în Europa. Randamentele la obligațiunile germane au revenit pe teritoriu pozitiv, pentru prima dată din 2015. BCE ar putea încheia programul de relaxare cantitativă
Euro, BCE
Randamentele pentru obligaţiunile germane pe cinci ani au revenit, luni, în teritoriul pozitiv, pentru prima dată după 2015, după ce un membru în Consiliul guvernatorilor BCE a declarat că instituţia ar trebui să clarifice modul în care intenţionează să pună capăt achiziţiilor de active, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Klaas Knot, guvernatorul Băncii Centrale a Olandei, a declarat duminică că BCE ar trebui să clarifice modul în care va pune capăt programului de relaxare cantitativă cât mai rapid posibil.
Aceste declaraţii, cumulate cu vânzările de obligaţiuni americane, au consolidat o opinie pesimistă pe pieţele de obligaţiuni, care în ultimele săptămâni au fost afectate de zvonurile potrivit cărora băncile centrale se apropie de punctul în care vor înceta stimulentele extraordinare care până acum au dus la scăderea costului cu împrumuturile.
În Germania, cea mai mare economie din zona euro, randamentul pentru obligaţiunile pe cinci ani a urcat luni până la un maxim de 0,004%, urcând în teritoriul pozitiv pentru prima dată în ultimii trei ani. De asemenea, randamentul pentru obligaţiunile germane pe 10 ani a urcat la 0,598%, cea mai ridicată valoare din ultimii doi ani. La nivel general în zona euro, randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani au urcat luni cu 2-3 puncte de bază.
"Comentariile lui Knot sunt factorul care stă la baza vânzărilor de obligaţiuni astăzi", a declarat analistul DZ Bank, Andy Cossor.
Conform calendarului actual, BCE va continua să cumpere active până la finele lunii septembrie însă a lăsat deschisă opţiunea de a continua achiziţiile şi după această dată, dacă situaţia o va impune.
"Nu există absolut niciun motiv pentru a continua acest program. Cred că ar trebui să fim foarte clari cu privire la acest subiect", a declarat Klaas Knot. Acesta a adăugat că p majorare de dobândă este posibilă în 2019, însă cel mai probabil dobânzile vor creşte doar gradual şi lent în următorii ani.
Joia trecută, cu ocazia primei reuniuni de politică monetară a BCE din acest an, preşedintele instituţiei Mario Draghi a declarat că aprecierea euro ar putea fi o sursă de incertitudine adăugând că recentele declaraţii ale responsabililor americani în favoarea unui dolar slab ar putea determina BCE să îşi revizuiască strategia.
Klaas Knot a apreciat că preşedintele BCE, Mario Draghi, nu vrea să avanseze în acest moment o dată clară la care ar urma să se încheie achiziţiile de active pentru a-şi păstra toate opţiunile disponibile şi a putea ţine sub control valoarea monedei euro.
"De aceea nu ne angajăm acum să comunicăm că acest lucru trebuie să fie făcut după septembrie. Dar cred că aceasta este direcţia în care ne îndreptăm iar acest sentiment este împărtăşit şi de alţi membri ai consiliului guvernatorilor", a spus Knot. Acesta a adăugat că achiziţiile de active ar deschide poarta unei posibile majorări de dobândă în 2019, însă cel mai probabil dobânzile vor creşte doar gradual şi lent în următorii ani.
Pe acelasi subiect: