Oficiali din zona euro recomanda statelor membre sa pregateasca planuri de avarie pentru "Grexit"
Oficiali din zona euro au transmis statelor membre ale uniunii monetare sa pregateasca planuri de avarie in cazul in care Grecia decide sa renunte la moneda unica, asa-numit-ul "Grexit", eventualitate care, potrivit bancii Germaniei, poate fi administrata, potrivit unor surse citate de Reuters, scrie Mediafax.
Trei oficiali au declarat pentru Reuters ca instructiunile au fost convenite luni, in timpul unei teleconferinte a Eurogroup Working Group (EWG), format din experti care lucreaza in numele ministrilor de Finante din zona euro.
"EWG a convenit ca fiecare tara din zona euro trebuie sa pregateasca un plan de avarie, individual, pentru consecintele potentiale ale unei iesiri a Greciei din zona euro", a declarat unul dintre oficialii din zona euro apropiat discutiilor.
Informatia a aparut intr-un moment extrem de sensibil, cu cateva ore inainte de reuniunea informala a liderilor Uniunii Europene, care vor incerca sa stabileasca masuri de sustinere a economiilor, la un dineu din aceasta seara, la Bruxelles.
Atentia se va concentra pe perspectiva iesirii Greciei din zona euro, eveniment pe care liderii europeni vor sa il evite, dar si pe dezacordurile legate de emiterea unor obligatiuni comune si alte masuri de stimulare.
In raportul lunar al bancii centrale germane, Bundesbank, se afirma cu situatia Greciei este extrem de ingrijoratoare si pune in pericol orice viitor ajutor financiar, prin neaplicarea reformelor prevazute in al doilea program de salvare.
Iesirea Greciei ar provoca "probleme considerabile, dar care pot fi administrate" de partenerii europeni, se arata in raport, care sporeste presiunile asupra Atenei sa respecte reformele economice asumate.
Oficialii eleni au afirmat anterior ca in lipsa fondurilor externe Grecia va ramane fara bani in doua luni.
Pentru prima oara in mai mult de doi ani, liderii Frantei si Germaniei nu s-au intalnit inainte de summit pentru a-si pune de acord pozitiile, marcand o fisura semnificativa in axa franco-germana care a condus in mod traditional strategia europeana.
La reuniunea din aceasta seara, menita sa promoveze idei pentru crearea de locuri de munca si generarea cresterii economice inaintea unui summit oficial din iunie, nu sunt asteptate decizii majore.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS