Rusia a intrat in recesiune. Obama: “In urma cu 3-4 luni, toata lumea era convinsa ca Vladimir Putin era un geniu. Acum, au inceput sa creada ca nu a fost prea inteligent”
Barack Obama si Vladimir Putin
Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat efectele pe care le au sanctiunile occidentale impuse Rusiei ca reactie la criza din Ucraina.
"Sa ne amintim ca, in urma cu trei-patru luni, toata lumea de la Washington era convinsa ca presedintele Vladimir Putin era un geniu, ca ne pacalise pe toti si ca reusise sa consolideze pozitia Rusiei", a declarat Barack Obama intr-un interviu acordat postului NPR.
"Am spus de atunci ca noi nu vrem razboi cu Rusia, dar ca vom aplica constant presiuni, impreuna cu patenerii nostri europeni, si ca, treptat, se va dovedi a fi o eroare strategica a Rusiei. Iar acum, dupa cum stiti, am impresia ca sunt unii care au inceput sa creada ca Putin nu a fost prea inteligent", a adaugat Barack Obama.
Economia Rusiei a intrat in recesiune dupa scaderea valorii Produsului Intern Brut in noiembrie, ca rezultat al sanctiunior impuse de Statele Unite si Uniunea Europeana pe fondul crizei din Ucraina.
Standard&Poor's a anuntat saptamana trecuta ca ar putea reduce ratingul Rusiei la categoria "junk", nerecomandata investitorilor, in urmatoarele 90 de zile, pentru prima data in ultimii zece ani, in conditiile in care tara se confrunta cu cea mai grea situatie economica de la criza datoriilor din 1998 pana in prezent.
S&P a pus ratingul Rusiei sub supraveghere negativa si a anuntat ca exista cel putin 50% sanse ca ratingul Rusiei sa fie coborat la categoria "junk" in urmatoarele 90 de zile, potrivit unui comunicat al agentiei de evaluare financiara S&P, scrie Bloomberg.
"Analizam evaluarea noastra in ceea ce priveste flexibilitatea monetara a Rusiei si impactul economiei din ce in ce mai slabe asupra sistemului financiar al Rusiei", conform comunicatului agentiei.
Scaderea pretului petrolului la cel mai jos nivel din ultimii cinci ani si sanctiunile impuse de Uniunea Europeana si Statele Unite pe fondul conflictului din Ucraina au contribuit la deteriorarea situatie economice din Rusia.
De altfel, premierul rus Dmitri Medvedev a declarat ca economia Rusiei risca sa intre intr-o recesiune grava, in lipsa unor actiuni mai hotarate ale guvernuluipotrivit agentiei ruse de presa Sputnik News.
Medvedev a afirmat ca situatia actuala este mai dificila decat cea din 2009, atunci cand Rusia "a iesit din recesiune alaturi de restul lumii, iar acum o serie de tari creeaza obstacole in calea cresterii economiei ruse".
Avertismentul S&P a venit pe fondul incercarilor bancii centrale si a guvernului de la Moscova de a evita declansarea unei crize bancare.
Banca centrala a Rusiei a cheltuit o cincime din rezervele internationale si a crescut dobanda cheie de sase ori, la 17% din luna martie, cand Rusia a anexat peninsula Crimeea, iar tarile din Vest au adoptat sanctiuni impotriva Moscovei.
Marile companii exportatoare cu capital de stat rus, inclusiv gigantul petrolier Gazprom, au fost somate de guvern sa aduca, pana la 1 martie, detinerile nete in valuta la nivelul de la inceputul lunii octombrie.
Totodata, Rusia a salvat de la faliment banca de dimensiuni medii Trust, care a primit de la banca centrala 30 de miliarde de ruble (530 milioane dolari), in primul bailout acordat de institutie de la declansarea crizei ruble.
La inceputul lunii decembrie, ministrul adjunct al Economiei in guvernul de la Moscova, Alexei Vedev, a avertizat ca Rusia ar putea reintra in recesiune anul viitor. Vedev a afimat ca, cel mai probabil, economia Rusiei va scadea in trimestrul al patrulea din acest an si se va contracta, de asemenea, in primele trei luni ale anului viitor.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS