O nouă armată tensionează Balcanii. Regiunea fierbe din nou, la 20 de ani după cele mai sângeroase războaie din sud-estul Europei
KFOR, armata, Kosovo
Kosovo se dotează vineri cu o armată, pentru a-şi afirma suveranitatea, cu susţinerea americanilor, dar cu riscul de a-şi înrăutăţi relaţiile cu Serbia, care nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii, și de a tensiona din nou situația din Balcani.
Preşedintele Hashim Thaçi şi-a pus uniforma şi s-a adresat Forţelor de Securitate ale Kosovo (KSF), însărcinate cu misiuni în domeniul securităţii civile, cu câteva ore înaintea votului în Parlament, relatează AFP, preluată de News.ro.
El a dat asigurări că ea se va afla în slujba tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţa lor etnică și că intenţionează să facă din ea o adevărată armată, la un deceniu după proclamarea unei independenţe recunoscute, potrivit Priştinei, de 115 ţări.
Aceasta este respinsă de Belgrad, dar şi de Rusia şi China, care închid Kosovo uşa la ONU.
KFOR, o forţă internaţională condusă de NATO, garantează securitatea şi integritatea teritorială a Kosovo după războiul între forţele sârbe şi rebele kosovare albaneze (1998-1999), soldat cu peste 13.000 de morţi.
Kosovarii albanezi au primit cu o rară unanimitate ceea ce cotidianul Koha Ditore prezintă drept ”un vot istoric”.
”Este o fericire extraordinară pentru cetăţeni (...). Asta ar fi trebuit să se facă mai devreme, dar nu este târziu”, comentează Hamze Mehmeti, un pensionar în vârstă de 67 de ani. ”Acum putem să spunem că suntem un stat. Un stat fără armată, aşa ceva nu există”, consideră Skender Arifi, un frizer în vârstă de 37 de ani.
La Belgrad, la fel ca în rândul celor 130.000 de etnici sârbi care trăiesc în Kosovo, această armată este primită cu un amestec de îngrijorare şi de furie.
”Sper ca dacă albanezii (din Kosovo) întreprind ceva împotriva noastră, statul sârb să facă ceva să ne apere”, comentează Marko Djusic, un locuitor de la Dren, un sat sârb în nordul Kosovo.
Această nouă criză are loc într-un context tensionat, în care dialogul se află într-un punct mort de luni de zile şi după ce Priştina a instituit, în noiembrie, o barieră vamală asupra produselor sârbe.
Kosovo ”este cel mai rău coşmar al meu, mă culc cu el, mă trezesc cu el şi nu dorm prea mult”, a comentat preşedintele sârb Aleksandr Vucici.
Cabinetul său a reiterat ”enorma îngrijorare faţă de viitorul” minorităţii sârbe şi a avertizat că înfiinţarea unei armate ”va înrăutăţi semnificativ situaţia”.
Miza este politică, dar şi militară. Potrivit unor analişti din Kosovo, este nevoie de un deceniu în vederea transformării KSF în armată.
Efectivele acestor forţe, în prezent de 2.500 de oameni, urmează să crească la 5.000, plus 3.000 de rezervişti, departe de cei 30.000 de militari pe care-i numără armata sârbă, potrivit unor estimări.
În Kosovo, la fel ca la Belgrad, opţiunea unei escaladări militare nu este considerată credibilă de către analişti, în pofida faptului că premierul Ana Brnabic a dat asigurări că ea ar fi ”pe masă”.
Conducătorii kosovari sunt susţinuţi de public, de Marea Britanie, dar mai ales de Statele Unite - cel mai apropiat aliat al lor. Ambasadorul american la Priştina Philip Kosnett şi-a exprimat dorinţa ca, după înfiinţarea armetei, conducătorii regiunii ”să-şi concentreze energia asupra dialogului” în vederea ajungerii la un acord privind o normalizare a relaţiilor între Belgrad şi Priştina.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS