Nori negri deasupra Europei. Cea mai mare economie a UE a evitat la limită recesiunea, la finele anului trecut
Euro, bani
Economia germană a stagnat (creştere de 0,0%) în ultimul trimestru al anului trecut, după o contracţie a PIB de 0,2% în trimestrul al treilea, a anunţat joi Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite AFP.
Performanţa înregistrată de cea mai mare economie europeană în perioada octombrie-decembrie 2018 este inferioară estimărilor analiştilor dar permite Germaniei să evite o recesiune tehnică, definită prin două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut.
"Economia Germaniei a evitat o recesiune tehnică cu cea mai mică marjă posibilă", a apreciat Carsten Brzeski, economist la banca ING, adăugând însă că multe fundamente economie solide rămân solide. De exemplu, o rată scăzută a şomajului de 3,3% ajută la susţinerea cererii interne.
Pe ansamblul anului trecut, economia germană a înregistrat o creştere de 1,4%, în acest caz Destatis revizuind uşor o estimare preliminară publicată în ianuarie, care vorbea de un avan de 1,5% în 2018 după o creştere de 2,2% în 2017.
Conform celor mai recente cifre, economia germană a înregistrat în 2018 cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani. În plus, prognozele oficiale mizează pe o nouă încetinire a ritmului de creştere la 1% în acest an precum şi pe un deficit bugetar de aproximativ 25 miliarde euro până în 2023.
Germania este unul din cei mai mari exportatori mondiali iar starea de sănătate a economiei sale este un indicator al evoluţiei economiei mondiale.
Previziunile privind evoluția celei mai mari economii a Europei s-au înrăutățit anul trecut. Guvernul german a înrăutăţit estimarea privind evoluţia economiei în 2019, de la 1,8% la 1%, din cauza avansului mai lent al PIB-ului mondial şi a incertitudinilor legate de Brexit
Luna trecută, Institutul economic Ifo şi-a înrăutăţit estimările de creştere pentru economia germană în 2019 la 1,1%, în timp ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) se aşteaptă la un avans de 1,3% anul acesta, faţă de o expansiune de 1,9% previzionată anterior.
Datele preliminare publicate recent de Oficiul federal de Statistică (Destatis) arată că Economia Germaniei a crescut cu 1,5% în 2018, cel mai slab ritm din ultimii cinci ani şi o încetinire clară faţă de anul precedent.
PIB-ul Germaniei este afectat de disputele comerciale dintre SUA şi China, de încetinirea PIB-ului global şi de riscul ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord, în martie.
"Economia Germaniei a crescut pentru al nouălea an consecutiv, deşi avansul şi-a pierdut din avânt. Creşterea a fost sprijinită de cererea internă, atât consumul gospodăriilor cât şi cheltuielile statului înregistrând creştere pe parcursul anului. PIB-ul Germaniei a crescut probabil uşor în trimestrul patru din 2018, ceea ce înseamnă că s-a evitat recesiunea" (două trimestre consecutive de creştere negativă)", se arată în comunicatul Destatis.
Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o expansiune a economiei germane de 1,5% în 2018, după un avans de 2,2% în 2017.
Mai multe despre:
#Germania#crestere economica
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS