Marea Britanie ar putea să se confrunte cu o penurie de produse proaspete, de Crăciun, chiar dacă magazinele și-au făcut stocuri
Camioane, transporturi
Marea Britanie ar putea să se confrunte de Crăciun cu o penurie la anumite produse proaspete, precum citricele şi salatele, după ce frontiera britanică a fost închisă, din cauza îngrijorărilor legate de apariţia unei noi tulpini de coronavirus, transmite AFP.
Magazinele britanice şi-au făcut stocuri, ceea ce ar trebui să permită "evitarea unor probleme imediate", a apreciat Andrew Opie, preşedintele asociaţiei British Retail Consortium (BRC), într-un comunicat postat luni pe Twitter.
La rândul său, lanţul de supermarketuri Sainsbury a ţinut să îi liniştească pe consumatori. "Toate produsele pentru micul dejun tradiţional de Crăciun sunt deja în ţară şi în cantităţi mari", a informat grupul într-un comunicat. "Ne aprovizionăm cât mai mult posibil din Marea Britanie şi studiem modele de transport alternativ pentru produsele care vin din Europa", au adăugat reprezentanţii Sainsbury, potrivit Agerpres.
Cu toate acestea, grupul de distribuţie avertizează că, dacă situaţia se va prelungi, ar putea apărea sincope în aprovizionarea cu produse perisabile, precum "anumite salate, conopidă, brocoli, citricele, care sunt toate importate de pe continent în această perioadă a anului".
În schimb, Ian Wright, directorul general de la Food and Drink Federation, este mai pesimist şi afirmă că suspendarea sosirii camioanelor din Europa în Marea Britanie "este posibil să provoace perturbări în aprovizionarea cu produse proaspete de Crăciun în Marea Britanie".
Acesta a adăugat că transportatorii rutieri provenind din UE "nu mai vor să călătorească, pentru că se tem că vor rămâne izolaţi în Marea Britanie", şi de aceea a făcut un apel pe lângă Guvernul Boris Johnson să încerce să convingă autorităţile franceze să revină asupra poziţiei lor.
Închiderea frontierelor la ieşirea din Marea Britanie, din cauza apariţiei în această ţară a unei noi tulpini de coronavirus, a creat haos în portul Dover, care era aglomerat de mai multe săptămâni din cauza stocurilor de produse în vederea Brexit-ului, precum şi pe fondul întârzierilor în livrări, ca urmare a izolărilor introduse în Marea Britanie începând din luna martie.
Magazinele şi companiile, în general, s-au străduit să îşi facă stocuri înaintea datei de 1 ianuarie 2021, fiind îngrijorate că, în lipsa unui acord între Marea Britanie şi UE, formalităţile administrative vor provoca întârzieri în livrări.
"Stocarea de produse înainte de Brexit este un lucru, goana spre magazine înainte de Crăciun este un alt lucru, însă lovitura este închiderea frontierei timp de 48 de ore. Este o perturbare serioasă a lanţului de aprovizionare", a concluzionat Rod McKenzie, unul dintre responsabilii asociaţiei transportatorilor rutieri britanici, Road Haulage Association.
Un număr de aproximativ 10.000 de camioane tranzitează în fiecare zi Canalul Mânecii în perioadele de vârf ale cererii de dinainte de Crăciun.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS