Informația apare într-o postare făcută pe contul Twitter al Legislativului venezuelean de către deputatul Jose Guerra, citat de portalul rusesc Lenta.ru, scrie Agerpres.

Kremlinul, prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a dezminţit miercuri această informaţie, potrivit agenţiei de presă oficiale TASS.

“Noi am primit această informaţie de la un angajat al Băncii Centrale a Venezuelei. Un avion, care a sosit de la Moscova, ar urma să transporte cel puţin 20 de tone de aur (în Rusia). Cerem băncii explicaţii în legătură cu ceea ce se întâmplă. Acesta nu este aurul lui Calixto Ortega (preşedintele Băncii Centrale din Venezuela), ci al poporului venezuelean”, se menţionează în postare.

Deputatul venezuelean Jose Guerra, de profesie economist, care a lucrat mult timp la Banca Centrală a Venezuelei, a explicat că instituţia financiară este autorizată să efectueze tranzacţii cu aur, dar “poporul trebuie să ştie ce fel de tranzacţie intenţionează să facă banca şi dacă aceasta este convenabilă pentru ţară”.

Publicaţia “Novaia Gazeta” a informat anterior că, la 28 ianuarie, un Boeing 777 al companiei ruse Nordwind Airlines a decolat din Moscova cu destinaţia Caracas fără pasageri la bord.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzaţiile formulate de deputatul Jose Guerra că Moscova ar încerca să aducă în Federaţia Rusă 20 de tone de aur din rezervele Băncii Centrale a Venezuelei. “Nu există astfel de informaţii”, a spus Peskov, insistând că “acum ar trebui să fim prudenţi faţă de ştiri inventate”.

El a spus că Rusia şi-a manifestat deja disponibilitatea de a ajuta la rezolvarea situaţiei din Venezuela. “Rusia este gata să contribuie la rezolvarea situaţiei politice interne din Venezuela, fără a interveni în afacerile interne ale acestei ţări”, a spus Peskov, insistând că Moscova se pronunţă categoric împotriva ingerinţei unor terţe ţări în afacerile interne ale Venezuelei.

Criza politică s-a acutizat în Venezuela după ce opozantul Juan Guaido s-a autoproclamat miercurea trecută “preşedinte interimar”, iar Nicolas Maduro a denunţat o tentativă de puci, orchestrată de SUA.

Rusia, care alături de China, este unul din principalii aliaţi şi creditori ai regimului lui Nicolas Maduro, a denunţat vehement sancţiunile instituite de SUA împotriva companiei naţionale de petrol venezuelene PDVSA.

Opoziţia venezueleană se pregăteşte să iasă miercuri din nou în stradă pentru a cere plecarea lui Nicolas Maduro, care încearcă să reducă presiunea, declarându-se dispus pentru alegeri anticipate, dar fără a-şi pune în joc mandatul prezidenţial.

Maduro a vrut, săptămâna trecută, să retragă aur de la Banca Angliei

Banca Angliei a împiedicat reprezentanţi ai lui Nicolas Maduro să retragă aur în valoare de 1,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, aplicându-i o nouă lovitură preşedintelui venezuelean, care depune efortui să-şi salveze aurtoritatea.

Potrivit Bloomberg, care citează surse anonime la curent cu acest subiect, aurul constituie o parte semnificativă a rezervelor valutare în valoare de opt miliarde de dolari deţinute de către Banca centrală venezueleană.

CNN precizează că nu a putut confirma din surse independente aceste informaţii şi că încearcă să obţină o reacţie din partea reprezentanţilor lui Maduro.

Bank of England a luat această decizie după ce oficiali americani de rang înalt au îndemnat Guvernul britanic să-i împiedice accesul lui Maduro la activele ţării sale şi să-i ofere acces opozantului Juan Guaido, care s-a autoproclamat ”preşedinte” interimar al ţării, potrivit Bloomberg.

Londra s-a alăturar sâmbătă Statelor Unite care l-au recunoscut deja şi altor ţări care au anunţat că-l vor recunoaşte pe Guaidó drept preşedinte interimar al Venezuelei, în cazul în care nu se convoacă alegeri în ţară în termen de opt zile.

”Ne aflăm alături de Statele Unite şi afirmăm că Adunarea Naţională (venezueleană) şi preşedintele său Juan Guaidó sunt cel mai bine plasaţi să conducă Venezuela în vederea restaurării democraţiei, economei şi libertăţii sale”, a declarat secretarul de stat britanic Alan Duncan.

Banca Angliei a anunţat sâmbătă, într-un comunicat, că furnizează servicii de păstrarea aurului unei mare număr de clienţi, dar că nu comentează cu privire la aceste relaţii.