Lovitură pentru guvernul Theresei May. La Londra se vorbește pentru prima dată despre rămânerea Regatului Unit în UE
Theresa May, Brexit
Un reprezentant al Partidului Laburist nu a exclus marţi, la Congresul principalului partid britanic din opoziţie la Liverpool, să pună problema ”menţinerii” Regatului Unit în Uniunea Euroăpeană (UE) în cazul unui nou referendum, relatează AFP, preluată de News.ro.
”Nimeni nu exclude opţiunea menţinerii” în cazul în care are loc o nouă consultare a britanicilor, a declarat referentul partidului în dosarul Brexitului Keir Starmer, într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa activiştilor, o frază care nu figura în discursul său comunicat presei de serviciul de comunicare al partidului.
”Dacă premierul revine (de la negocieri) cu un acord care nu răspunde criteriilor noastre, atunci vom vota împotriva acestui acord”, a avertizat Starmer.
Eventualul acord care va rezulta din negocierile cu Bruxellesul este necesar să fie validat de Parlamentul britanic.
Rezultatul votului rămâne incert, în contextul în care Theresa May dispune de o majoritate fragilă în Parlament şi având în vedere disensiunile Partidului său Conservator pe acest subiect. O respingere nu poate fi exclusă.
Într-un asemenea scenariu, ”preferinţa noastră este clară”, a continuat Keir Starmer: "Vrem alegeri legislative, pentru a spulbera acest Guvern”. În cazul în care nu se convoacă alegeri, ”avem alte opţiuni”, a declarat Starmer, referindu-se la organizarea unui nou referendum.
”Dacă trebuie să ieşim din impas, să se facă campanie pentru un nou vot public trebuie să facă parte din opţiunile noastre, iar nimeni nu exclude opţiunea menţinerii”, a declarat Keir Starmer, care a fost ovaţionat în picioare.
Această luare de poziţie era ”imposibil de imaginat acum un an”, a comentat pe Twitter şefa serviciului politic al BBC Laura Kuenssberg.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS