“Masurile liderilor UE au salvat euro.” Ministrul francez al Finantelor vorbeste la trecut despre criza
Ministrul francez al Finantelor Francois Baroin vorbeste la trecut despre criza datoriilor de stat si considera ca summit-ul G20 de saptamana viitoare ar trebui sa aduca masuri cu caracter global care sa ajute economiile dezvoltate sa evite o noua perioada de recesiune, scrie Reuters.
Liderii europeni au convenit, miercuri noapte, la cel de-al doilea summit de criza din ultimele patru zile si poate cea mai importanta reuniune din ultimii doi ani, mai multe masuri fara precedent menite sa solutioneze criza datoriilor de stat.
Dintre acestea, cele mai importante sunt reducerea datoriilor Greciei catre creditorii privati cu 100 miliarde euro si consolidarea Fondului european de sprijinire a statelor aflate in dificultate la 1.000 miliarde euro.
"Acest raspuns va pune lucrurile la punct, va scoate zona euro din pericol, va permite economiei sa-si revina si va stabiliza zona euro si cresterea economica globala. Au fost riscuri de contagiune, a fost o criza sistemica", a declarat Baroin la postul de radio RTL.
Intrebat daca masurile convenite miercuri au salvat euro, Baroin a afirmat: "Da, desigur".
Criza din Europa a fost o amenintare la adresa cresterii economice globale si nu se va incheia pana cand cele 17 state din zona euro nu isi vor echilibra bugetele, a continuat Baroin, reiterand astfel pozitia Germaniei in privinta "risipei fiscale".
Printre masurile convenite miercuri de liderii UE se numara si recapitalizarea bancilor europene, care trebuie sa ajunga pana la jumatatea anului viitor la o rata a capitalului de rang intai de 9% din activele ponderate la risc, dupa impactul deprecierii cu 50% a obligatiunilor de stat ale Greciei.
Autoritatea Bancara Europeana a estimat recent ca bancile europene ar avea nevoie de recapitalizari in valoare totala de 106 miliarde euro pentru a atinge acest obiectiv, analiza avizata si de liderii europeni.
Mai multe despre:
#criza datoriilor din zona euro#criza din UE#Franta#recapitalizarea bancilor#summit UE
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS