Lagarde: FMI va conveni in cateva zile cu Ucraina un plan de finantare, pentru a-si stabiliza economia
Fondul Monetar International (FMI) si Ucraina vor conveni, in urmatoarele zile, un plan de finantare pe termen scurt, potrivit directorului executiv al FMI, Christine Lagarde, citata de Wall Street Journal (WSJ), scrie Mediafax.
Lagarde a declarat, la Beijing, ca Ucraina are nevoie de un astfel de plan pentru a-si stabiliza economia.
Oficialul nu a oferit alte detalii privind marimea imprumutului sau conditiile care vor fi impuse de FMI in schimbul banilor.
Sefului misiunii FMI la Kiev, Nikolai Gueorguiev, a declarat joi, intr-un comunicat, ca Fondul a inregistrat progrese importante in negocierile cu Ucraina, dar mai este de lucru inainte de convenirea unui acord. Imprumutul va fi conditionat de reforme vaste in sectorul public si in mai multe sectoare ale economiei.
Intr-un discurs sustinut joi la Washington, presedintele american, Barack Obama, a facut apel la FMI sa acorde rapid ajutor Ucrainei.
O misiune a FMI se afla la Kiev incepand din 4 martie pentru negocierea unui acord de finantare externa, la cererea guvernului interimar instalat dupa destituirea fostului presedinte Viktor Ianukovici. Rusia a anexat saptamana trecuta Peninsula Crimeea, care gazduieste la Sevastopol cartierul general al flotei ruse din Marea Neagra.
Intre timp, Congresul SUA va relua luni dezbaterile privind un pachet de sprijin financiar pentru noul guvern ucrainean. Discutiile sunt insa incetinite de o noua disputa intre majoritatea din Senat si cea din Camera Reprezentantilor, cu privire la un plan de reforma FMI adoptat in 2010, care nu a fost pus in aplicare pana in prezent. Ambele camere agreeaza acordarea unor garantii de credit de 1 miliard de dolari din partea guvernului SUA pentru Ucraina.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS