Proiectat la iniţiativa lui Ferdinand de Lesseps, antreprenor şi diplomat francez, proiectul colosal care a vizat legarea Mării Roşii de Marea Mediterană a necesitat zece ani de lucrări (1859-1869), la care au participat un milion de egipteni, potrivit autorităţilor ţării. Peste o sută de mii dintre ei au murit în timpul acestui proiect titanic, apreciază specialiştii.

Având o lungime de 164 km, Canalul Suez nu este “apanajul unei naţiuni: el îşi datorează naşterea şi aparţine unei aspiraţii a umanităţii”, afirma în 1864 Ferdinand de Lesseps, la aproximativ 4.000 de ani după primele proiecte de canal ale faraonilor, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Legătură maritimă între Europa şi Asia, această rută a făcut posibilă evitarea necesităţii de a ocoli un alt continent - Africa - prin Capul Bunei Speranţe şi a cunoscut, de asemenea, mai multe războaie şi ani de inactivitate.

Această istorie a fost marcată în special de anul 1956: la 26 iulie, Gamal Abdel Nasser, abia ales preşedinte, a naţionalizat Canalul Suez.

Anunţul său a fost preludiul unei crize internaţionale. Trei luni mai târziu, Israelul apoi Franţa şi Marea Britanie (două ţări care deţin aproape jumătate din societatea care administrează canalul) au atacat Egiptul.

Linie de front în timpul războaielor israeliano-arabe din 1967 şi 1973, Canalul Suez a fost afectat şi închis de mai multe ori, apoi deminat şi reabilitat.

Astăzi, calea navigabilă, transformată şi extinsă continuu pentru a primi nave din ce în ce mai mari, canalul reprezintă un obiectiv economic major - producând venituri de câteva miliarde de dolari în fiecare an - prin care trece aproximativ 10% din comerţul maritim internaţional.

Situat la marginea Sinaiului, canalul este ultrasecurizat, sub controlul armatei egiptene, care luptă din 2013 împotriva unei insurecţii jihadiste în nordul acestei peninsule.

Într-un interviu acordat AFP, amiralul Ossama Rabie, preşedinte al Autorităţii egiptene a Canalului Suez (SCA), a declarat că acest canal, care leagă Marea Mediterană de Marea Roşie, “a devenit esenţial pentru Egipt şi alte ţări”.

Dacă a recunoscut faptul că diplomatul francez Ferdinand de Lesseps “a avut meritul de a propune ideea” săpării canalului, preşedintele SCA a dat asigurări că “geniul” poporului egiptean a dat viaţă proiectului.

"Un sfert dintre egipteni au participat atunci la săpături, aproximativ un milion de cetăţeni dintr-o populaţie de 4,5 milioane la acea vreme", a apreciat amiralul.

Potrivit acestuia, ''între 100.000 şi 120.000 de egipteni au murit acolo'', în special victime ale epidemiilor, estimări contestate de experţi care subliniază că rata mortalităţii, slab documentată, este greu de evaluat.

Săparea canalului, “cu instrumente rudimentare”, a fost un “miracol”, a apreciat responsabilul egiptean.

Amiralul a insistat asupra săpării în 2014-2015 a “noului Canal Suez”, un tronson paralel săpat la insistenţele actualului preşedinte egiptean Abdel Fattah al-Sissi.

Potrivit acestuia, egiptenii au “participat cu 64 de miliarde de lire egiptene (3,5 miliarde de euro) în termen de opt zile” la finanţarea acestui proiect.

Timpul de tranzit a scăzut de la 22 la 11 ore, crescând numărul de nave pe zi, de la 60 la 65 în medie, faţă de 40 până la 45 anterior.

Acest proiect vizează mai ales să răspundă dimensiunilor gigantice ale navelor actuale şi tonajelor actuale ale acestora în continuă creştere.

Autorităţile au promis de asemenea să dezvolte Peninsula Sinai, din care o parte se învecinează cu partea de est a canalului Suez.

Pentru aceasta, a afirmat Rabie, autorităţile au săpat şase tuneluri pe sub canal pentru a ameliora traficul spre şi dinspre Sinai.

''Acum, accesul este uşor pentru oameni, inclusiv pentru investitori'', a spus el.

În plus, cu Zona Economică a Canalului Suez (Zona SC) în special, statul egiptean doreşte ca împrejurimile căii navigabile să nu fie doar o zonă de tranzit, ci una de dezvoltare economică.

"Există multe proiecte de-a lungul malurilor râurilor", a menţionat amiralul, citând zone de aprovizionare a navelor, fabrici farmaceutice sau uzine de asamblare a maşinilor.