Guvernul de la Berlin confirmă căderea masivă a creșterii economice în 2019. Anunțul care sperie întreaga Europă
Germania
Guvernul Germaniei a redus la jumătate estimarea privind avansul celei mai mari economii europene în 2019, reflectând încetinirea din ce în ce mai accentuată din industrie, care afectează exporturile, transmite presa internațională.
Executivul de la Berlin se aşteaptă o expansiune a economiei de 0,5% anul acesta. În ianuarie, autorităţile au înrăutăţit la 1% prognoza de creştere, de la un avans de 1,8% previzionat anterior.
Pentru anul viitor, Guvernul estimează o redresare a creşterii, până la 1,5%, potrivit Agerpres.
Disputele comerciale şi incertitudinile legate de Brexit afectează evoluţia economiei, a declarat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.
Consumul intern este afectat de implementarea noilor proceduri mai stricte de testare a poluării (WLTP), care au dus la declinul vânzărilor auto. De asemenea, anul trecut nivelul fluviului Rin a fost extrem de scăzut, din cauza secetei şi a lipsei ploilor, forţând vapoarele să navigheze doar încărcate parţial, ceea ce a sporit costul transportului de mărfuri.
Şi principalele institute de cercetare economică din Germania şi-au redus la jumătate estimările privind creşterea ce va fi înregistrată de prima economie europeană în acest an şi au avertizat că ritmul de creştere ar putea să încetinească şi mai mult dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord.
În raportul lor bianual, cele cinci institute economice, Ifo (München), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) şi RWI (Essen), estimează că în acest an PIB-ul Germaniei va înregistra o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,9%, cât preconizau până acum.
Dacă încetinirea Germaniei se va înrăutăţi, vor creşte presiunile asupra Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a oferi mai multe măsuri în vederea stimulării creşterii economiei zonei euro.
Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.
Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzute ale dobânzilor.
Marţi, ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a dat asigurări că Germania nu are nevoie de un măsuri de stimulare a economiei.
"O creştere mai lentă este totuşi creştere. Rata angajării este la un nivel ridicat record iar veniturile din taxe continuă să crească", a declarat Scholz într-un interviu acordat postului public de televiziune ZDF.
Acesta susţine că, dacă problemele politice cum ar fi Brexitul sau războiul comercial dintre SUA şi China se rezolvă, atunci Germania "se poate aştepta din nou la o creştere mai accentuată a economiei".
Potrivit Eurostat, Germania a fost principalul partener comercial al României, în 2017, în condiţiile în care 20% din exporturile şi importurile de bunuri ale României au avut ca destinaţie sau au venit din prima economie europeană. La nivelul UE, Germania a fost principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una din primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.
Mai multe despre:
#Germania#crestere economica
Pe acelasi subiect: