Grecia vrea să negocieze noi ţinte fiscale cu creditorii din zona euro, după ce pandemia a împins datoria publică la aproape 200% din PIB
Criza Grecia
Grecia vrea să negocieze noi ţinte fiscale cu creditorii din zona euro, în condiţiile în care criza coronavirusului a împins ponderea datoriei publice în PIB la aproape 200%, a declarat ministrul de Finanţe Christos Staikouras, transmite CNBC.
Statul elen, care în ultimul deceniu a trecut prin trei programe de salvare, a convenit în 2018 să ajungă la un excedent al bugetului primar de 3,5% din PIB în 2022.
Deşi acest nivel al surplusului limitează capacitatea guvernului de a face cheltuieli, această obligaţie vine în achimbul unor condiţii mai avantajoase pentru rambursarea datoriilor.
Cu toate acestea, pandemia de coronavirus aproape a blocat economia Greciei, iar ministrul de Finanţe a declarat pentru CNBC că va discuta noi ţine cu omologii din zona euro.
”Având în vedere ce a decis recent Eurogrup, nu avem aceste ţinte în 2020 şi vom discuta la nivelul Eurogrup aceste ţinte, aceste reguli şi cerinţe pentru perioada care va începe din 2021, ţinând cont de reacţia la criza coronavirusului”, a declarat Staikouras, potrivit News.ro.
În urma pandemiei, factorii politici europeni au convenit în martie să ridice ţintele fiscale pentru fiecare ţară membră, oferindu-le mai multă libertate pentru a face faţă şocului economic fără precedent. Totuşi, se doreşte ca această măsură să fie temporară, ca răspuns la criza economică din toată Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a prognozat pentru Grecia în luna mai un raport între datoria publică şi PIB de 196,4% în 2020 şi de 182,6% în 2021. În 2019, ponderea datoriei Greciei a fost de 176,6% din PIB.
”Potrivit Comisiei Europene, în 2020 nu vom avea cea mai mare creştere a datoriei către PIB, vom avea a patra mare creştere, dar vom avea cea mai mare scădere a acestui raport în 2021", a declarat Staikouras pentru CNBC, spunând că datoria elenă este sustenabilă.
Una dintre principalele incertitudini pentru 2020 este performanţa industriei turismului. ”Declinul economic din 2020 depinde în mare măsură de performanţa turismului”, a spus Staikouras.
Grecia speră să-i întâmpine pe primii turişti începând cu 15 iunie, odată cu eliminarea treptată a restricţiilor de călătorie. Acest lucru înseamnă că nu vor exista cerinţe de testare pentru coronvirus înainte de sosire sau o perioadă de carantină după intrarea în ţară.
Grecia a fost descrisă ca o ţară care a reuşit cu un oarecare succes să ţină sub control răspândirea virusului. Potrivit datelor Johns Hopkins University, în Grecia au fost înregistrate până în prezent 2.918 de cazuri confirmate şi 179 de decese din cauza Covid-19. Guvernul grec speră că rata redusă de infecţii îi va convinge pe turişti că Grecia este o destinaţie sigură pentru turişti.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS