Grecia ridica restrictiile asupra miscarilor de capital in trimestrul I din 2016
Restrictiile asupra miscarilor de capital din Grecia ar putea fi ridicate la inceputul anului viitor, daca se mentine stabilitatea economica a tarii, a afirmat miercuri adjunctul ministrului elen de Finante, George Houliarakis, transmite Reuters.
"Asteptarile sunt ca in cazul mentinerii unui mediu economic stabil, restrictiile asupra miscarilor de capital pot fi ridicate in primul trimestru din 2016", a declarat George Houliarakis, potrivit Agerpres.
Tot miercuri, ministrul elen de Finante, Euclid Tsakalotos, le-a spus parlamentarilor ca economia Greciei nu a suferit atat de mult cum se estima din cauza impunerii restrictiilor asupra miscarilor de capital in iunie.
Efectele negative ale introducerii controalelor de capital au fost mai reduse decat ne-am asteptat si se vor observa la publicarea datelor din trimestrele trei si patru din 2015, a apreciat Euclid Tsakalotos. "De asemenea, stam mai bine decat ne-am astepta in privinta recapitalizarii sectorului bancar. Sunt mult mai optimist astazi decat eram cu o luna in urma", a declarat oficialul elen.
El a adaugat ca in curand va fi trimis in Parlament proiectul de lege privind recapitalizarea principalelor patru banci elene.
La finele lunii iunie, autoritatile elene au impus o serie de restrictii asupra miscarilor de capital, limitand retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. In plus, tranzactiile la Bursa de la Atena au fost suspendate iar bancile elene au fost inchise timp de mai multe saptamani.
Depozitele bancilor elene au crescut usor in august, dupa 10 luni de declin, dar raman la cel mai scazut nivel din mai 2003, arata datele publicate luna trecuta de Banca Centrala a Greciei.
Depozitele persoanelor fizice si juridice la bancile din Grecia au urcat luna trecuta cu 305 milioane de euro, la 121,14 miliarde de euro (135,2 miliarde de dolari). In iulie, depozitele se situau la 120,83 miliarde de euro.
Dupa ce premierul Alexis Tsipras a introdus restrictii asupra miscarilor de capital, retragerile de depozite din bancile grecesti au incetinit, in conditiile in care in primele luni ale anului deponentii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS