Germania va raporta scadere economica, in trim. II, pentru prima data din 2012. Bloomberg: Problemele din zona euro se muta din sud in nordul continentului
Frankfurt, Germania. Sursa foto: Mediafax
Germania va raporta, probabil, crestere economica mai slaba decat Spania la finalul celui de-al doilea trimestru, pentru prima oara in mai bine de cinci ani, pe fondul unei incetiniri a revenirii economiei, potrivit unei estimari a Bloomberg.
Cea mai importanta economie a Europei a scazut in perioada aprilie-iunie, potrivit unei anchete realizate de Bloomberg, scrie Mediafax.
Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a avut un declin de 0,1%, aceasta fiind prima scadere din 2012 pana in prezent. In schimb, PIB-ul Spaniei a urcat cu 0,6% in cel de-al doilea trimestru, conform datelor Institului National de Statistica spaniol.
De asemenea, alte economii din zona euro, printre care si cea a Frantei, au inregistrat cresteri. Rapoartele oficiale pentru Franta, Olanda, Austria si Portugalia vor fi publicate in data de 14 august.
Rapoartele de saptamana aceasta "vor evidentia, probabil, faptul ca problemele din zona euro s-au mutat inspre nordul Europei", a declarat un economist al Commerzbank din Frankfurt.
Pe fondul rezultatelor mai slabe ale productiei in prima jumatate a acestui an, Jens Weidmann, presedintele Bancii Centrale a Germaniei a avertizat ca tara trebuie sa ia masuri in legatura cu politicile economice, altfel risca sa-si piarda rolul de motor al cresterii economice din zona euro.
Scaderea PIB-ului Germaniei din cel de-al doilea trimestru ar putea fi, totusi, temporara, ministrul Economiei punand acest declin pe seama vremii blande din aceasta iarna. De altfel, Banca Centrala a Germaniei a anticipat ca economia va reveni pe trendul de crestere in cel de-al treilea trimestru, ajungand la un avans de 1,9% la finalul anului.
Cele 18 state ale zonei euro intampina probleme in ceea ce priveste cresterea economiei si a inflatiei, chiar si in conditiile in care Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut rata dobanzilor la un minim record de 0,15%.
Mario Draghi, presedintele BCE, a declarat ca reformele structurale nepotrivite reprezinta principala cauza pentru care revenirea economica este "fragila si inconstanta," dand exemplul Italiei.
Economia italiana a reintrat in recesiune pentru a treia oara din 2008 pana in prezent, dupa ce PIB-ul a scazut timp de doua trimestre consecutive, cu 0,1% in primul trimestru al acestui an si, respectiv, 0,2% in cel de-al doilea.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS