Tara care a imprumutat un sfert de trilion de euro ca sa supravietuiasca are nevoie de mai multi bani. Grecia creeaza iar tensiuni in UE
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, a declarat vineri ca urmatorul ajutor financiar pentru Grecia va fi mult mai mic decat programele actuale si va depinde de indeplinirea de catre autoritatile elene a angajamentelor asumate, relateaza publicatia Kathimerini, potrivit Mediafax.
In cele doua programe de sprijin financiar obtinute de Grecia pana in prezent, partenerii europeni si FMI au aprobat imprumuturi de 240 de miliarde de euro.
Potrivit publicatiei germane Handelsblatt, Schaeuble a declarat ca orice nou ajutor va depinde de respectarea de catre Grecia a obligatiilor asumate. Oficialul german se asteapta ca viitorul ajutor sa fie mult mai mic decat cel actual, avand in vedere ca Grecia va avea deja un excedent bugetar, excluzand serviciul datoriilor.
Schaeuble a spus ca nu poate mentiona cifre sau masuri specifice.
Discutiile despre al treilea program de ajutor destinat Greciei au agitat in aceasta saptamana campania electorala din Germania, unde vor avea loc alegeri generale in septembrie.
Schaeuble a spus marti, la un miting electoral, ca va fi nevoie de inca un program pentru Grecia. In declaratiile anterioare Schaeuble sustinea ca este probabil, dar nu inevitabil ca Grecia sa aiba nevoie de un nou sprijin, dupa ce actualul program va expira anul viitor.
Declaratia ministrului a fost comentata imediat de social-democrati, care au cerut cancelarului conservator Angela Merkel sa spuna inainte de alegeri de ce ajutor are nevoie Grecia, pe langa cele 240 de miliarde de euro angajate de UE si FMI.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS