Franta cere ajutorul Germaniei si altor tari europene pentru a limita pedeapsa impusa BNP de SUA
BNP Paribas
Franta incearca sa obtina sprijinul Germaniei si al altor parteneri europeni pentru a limita penalitatile pe care SUA le vor impune BNP Paribas, afirmand ca actiunile "disproportionate" impotriva celei mai mari banci franceze ar putea reprezenta un risc sistemic pentru sectorul bancar.
Presedintele francez, Francois Hollande, a discutat cazul cu cancelarul german Angela Merkel, in timp ce ministri francezi au abordat subiectul cu mai multe guverne europene, inclusiv cu cel al Marii Britanii, a declarat un oficial francez pentru cotidianul Financial Times.
Manevrele diplomatice ale Frantei vin in contextul conturarii unui acord amiabil intre BNP si autoritatile americane, care ar putea fi anuntat chiar de saptamana urmatoare.
Banca va plati probabil penalitati de 8-9 miliarde de dolari, isi va recunoaste vinovatia si va accepta sa concedieze mai multe zeci de angajati, dintre care multi deja au parasit institutia de credit, au declarat surse apropiate situatiei.
Autoritatile americane vor sa impuna si o interdictie temporara bancii in privinta cliringului tranzactiilor in dolari - o componenta semnificativa a afacerilor internationale ale BNP. Discutiile continua asupra modului in care vor functiona aceste sanctiuni, intrucat autoritatile din SUA nu vor sa fie afectata reteaua mare de retail a BNP in SUA, BancWest, au spus sursele.
Banca incearca sa convinga statul american sa i se permita sa efectueze operatiunile de cliring (compensare a tranzactiilor) prin intermediul altor banci. Departamentul pentru Servicii Financiare al statului New York sustine suspendarea capacitatii BNP de cliring in dolari pentru a evita o sanctiune mai dura, respectiv revocarea licentei bancare in SUA.
Departamentul Justitiei din SUA vrea sanctiuni mai dure pentru BNP fata de alte banci care au inchis investigatii similare prin acorduri amiabile, precum HSBC si ING, deoarace banca franceza a intermediat tranzactii cu valoare mult mai mare cu tari aflate sub sanctiuni SUA, de zeci de miliarde de dolari, in special cu Sudanul.
Franta a avertizat ca penalitatile care vor fi impuse BNP ar putea afecta discutiile UE - SUA asupra unui acord comercial transatlantic. De asemenea, guvernul de la Paris este pregatit sa sesizeze autoritatile financiare internationale si sa sustina reducerea importantei dolarului in tranzactiile comerciale internationale, insa actiunile depind de amploarea pedepsei pentru BNP.
Un oficial francez a declarat ca situatia BNP a fost discutata pe larg de catre autoritatile de reglementare si de catre bancile centrale din Europa, inclusiv de catre Banca Centrala Europeana.
"Toata lumea vorbeste despre asta", a spus oficialul, adaugand ca mai multe banci europene, printre care Deutsche Bank si Commerzbank, din Germania, precum si UniCredit, din Italia, fac obiectul unor investigatii similare cu cea care vizeaza BNP.
Bancile germane sunt ingrijorate ca ar fi incalcat posibile sanctiuni decise de SUA impotriva Iranului. De asemenea, unele institutii de credit se tem ca BCE va include riscul unor viitoare amenzi in testele de stres care vor fi derulate in aceasta vara.
Asociatia bancilor germane a afirmat ca organizatia se afla in contact cu guvernul german asupra chestiunii unor eventuale sanctiuni din partea SUA.
Presedintele francez a ridicat problema BNP in mai multe randuri cu omologul sau american, Barack Obama, insa presedintele SUA a respins aceasta abordare cel mai recent in luna iunie, afirmand ca nu este treaba lui "sa-l sune pe procurorul general".
Pe acelasi subiect: