Ce este criza datoriilor din Europa? Este esecul monedei unice europene, care leaga intre ele 18 economii de pe continent.

In ultimii trei ani, Grecia, Portugalia, Irlanda, Italia si Spania au fost foarte aproape de un colaps financiar, alimentand temerile privind o posibila disparitie a monedei euro, ceea ce ar avea repercusiuni nu numai asupra continentului, dar si asupra intregii lumi.

Dar cum s-a ajuns in aceasta situatie? Iata explicatia jurnalistilor de la Bloomberg, pe intelesul tuturor.

Unirea Europei

In cea mai mare parte, istoria Europei a fost plina de razboaie intre state, prin urmare schimburile comerciale intre tari erau inexistente. Europa a fost, de-a lungul timpului, un continent impartit de granite statale si cu o multitudine de monede, prin urmare afacerile intre tari erau dificile. Era nevoie de o taxa de schimb valutar si de alte onorarii pentru a putea face schimb de marfuri.

A venit apoi cel de-al Doilea Razboi Mondial, care a devastat Europa. Pentru ca situatia era catastrofala, era nevoie de eliminarea acestor bariere pentru reconstructia Europei. In acest context, europenii au avut o idee – un continent unificat, care sa sparga granitele si sa faciliteze schimburile comerciale si afacerile intre tari.

Ultima bariera care a fost inlaturata a fost Zidul Berlinului, in 1989, iar unificarea Germaniei a fost primul pas catre unificarea Europei. Mai multe tari au semnat Tratatul de la Maastricht si au creat Uniunea Europeana. Dar mai exista un obstacol major – diferitele monede ale tarilor fondatoare. Zece ani mai tarziu a fost doar una – euro, lansata pe 1 ianuarie 1999.

Tarile care fac parte din zona euro au renuntat la politicile monetare nationale si au adoptat o singura organizare monetara, coondonata de un un singur organism – Banca Centrala Europeana (BCE). In zona euro exista, insa, mai multe politici fiscale, acesta fiind punctul de plecare al crizei datoriilor.

Politica monetara vs. politica fiscala

Este important de inteles care este diferenta dintre politica monetara si politica fiscala. Politica monetara controleaza rezervele de bani, cu alte cuvinte cati bani exista in economie, si stabileste dobanzile de imprumut ale statelor. Politica fiscala controleaza fluxul de bani pe care guvernul il colecteaza din taxe si cat cheltuieste. Teoretic, un guvern poate cheltui doar cat colecteaza din taxe, iar daca depaseste aceasta suma trebuie sa se imprumute, ceea ce se numeste deficit.

Inainte de aparitia mondei unice, tari ca Grecia nu numai ca erau nevoite sa plateasca dobanzi mari pentru a se imprumuta, dar exista si o limita pana la care creditorii erau dispusi sa acorde imprumuturi. Odata cu intararea in zona euro, sumele pe care le-au putut impumuta au explodat, iar dobanzile au scazut semnificativ. Astfel, tarile mici au avut acces la credite la care inainte nici nu visasera. Grecia si alte state, care inainte se imprumutau la dobanzi de 18%, aveau dintr-o data acces la bani ieftini, cu randamente de doar 3%.

Iar principalul creditor a devenit Germania, care, datorita statutului ei de cea mai mare si mai puternica economie a continetului, a fost folosita ca un fel de carte de credit pentru intreaga Europa. In aceste conditii, creditorii considera ca daca Grecia nu isi poate plati imprumuturile, Germania ar trebui sa vina sa le achite, pentru ca cele doua tari sunt legate prin aceeasi moneda.

Ca urmare a dobanzilor de imprumut foarte mici, rezultate din intrarea in zona euro, Grecia si alte tari de la periferia regiunii au majorat exagerat cheltuielile, in special pe masuri electorale prin care politicienii isi asigurau voturile, ajungand astfel la deficite imposibil de acoperit din taxele colectate de la cetateni. Prin urmare, tari precum Grecia, Italia sau Portugalia au ajuns sa-si acopere aceste deficite tot cu bani imprumutati. Pe masura ce imprumuturile cresteau, la fel se intampla si cu cheltuielile, ceea ce a destabilizat politicile fiscale.

In Irlanda si Spania, imprumuturile fara limita au dus la o bula speculativa pe piata imobiliara, la fel cum s-a intamplat si un SUA. Cu datorii si credite imense acumulate, intre economiile Europei s-a creat o legatura stransa. Companiile au inceput sa-si deschida birouri in diferite tari din Europa, bancile germane au imprumutat companiile franceze, bancile franceze au imprumutat companiile spaniole si asa mai departe. Asta a eficientizat foarte mult afacerile pe continent. Dar, in acelasi timp, a expus si mai mult tarile din zona euro la un colaps in bloc.

Lucrurile au continut atata timp cat au existat bani pentru credite. Iar banii au fost disponibili pana in 2008. Dupa prabusirea pietei imobiliare din SUA, criza creditelor s-a intins pe tot Globul, punand frana creditarii. In aceste conditii, economia Greciei nu a mai putut functiona, pentru ca nu mai putea imprumuta bani pentru toate joburile pe care le crease si pentru toate beneficiile sociale pe care le acorda. Iar aceasta problema nu era doar a Greciei, ci a intregii Europe unificate printr-o singura moneda.

In aceste conditii, trebuia gasita o solutie de plata a datoriilor pentru a evita intarea intregii regiuni in faliment, iar toata lumea si-a indreptat privirea catre Germania.

Masuri de austeritate

Fiind cea mai mare si mai puternica economia a continetului, Germania a fost de acord sa ajute economiile aflate in dificultate, dar a pus conditii, cerand masuri de austeritate stricte, care sa duca la taieri masive de cheltuieli. Acest lucru a insemnat concedieri, limitarea imprumuturilor si plata datoriilor. Dar desi parea o soltutie simpla, nu a fost deloc asa. In primul rand, pentru ca taierile de cheltuieli insemna limitarea puterii guvernelor, avand in vedere ca executivul este cel mai mare cheltuitor ai unei tari. Cand un guvern taie cheltuielile, taie o mare parte din veniturile populatiei. Oamenii isi pierd joburile, devin nervosi, ies in strada si darama guvernul.

Impunerea de masuri de austeritate nu inseamna, insa, ca balanseaza bugetul unei tari. Guvernul colecteaza bani la buget din taxele cetatenilor. Atunci cand veniturile scad sau in unele cazuri nu mai exista, guvernul colecteaza din ce in ce mai putine taxe si, prin urmare, este in continuare in imposibilitatea de a-si plati datoriile.

Diferente culturale

Germania este foarte responsabila aunci cand vine vorba de bani si este foarte atenta cu cheltuielile si cu imprumuturile. Germanii muncesc din greu pana la o varsta inaintata, deci contribuie mult la bugetul de pensii si-si platesc taxele. Grecii, pe de alta parte, ies la pensie la o varsta cu mult mai mica, primesc multe beneficii de la stat si nu-si platesc taxele. In consecinta, guvernul are o mare problema – nu colecteaza cat ar trebui de la cetateni.

Pe masura ce mai multe tari europene se indreptau spre default, intregul continent era in pericol. Chiar si tarile cu economii stabile au fost amenitate din cauza interconectarii dintre ele, datorata monedei unice. Daca o tara din zona euro intra in default, atrage dupa ea si alte tari. Daca Grecia intra in faliment, Spania intra in faliment, Portugalia si Irlanda le urmeaza, apoi Franta si chiar Germania, situatia care s-ar putea intinde in toata lumea.

Uniune fiscala sau disparitia euro?

Chiar daca tarile indatorate au adoptat masuri de austeritate si chiar daca economiile mai puternice le ajuta pe cele mici sa-si plateasca datoriile, nu exista certitudinea ca situatia nu se va repeta.

Iar pentru a impiedica revenirea crizei datoriilor, liderii zonei euro discuta in prezent fie despre o uniune fiscala, fie despre ruperea uniunii monetare, pentru ca anii anteriori au dovedit ca una nu poate exista fara alta. La nivel european, trebuie infiintata o autoritate centrala care sa stabileasca politicile fiscale in fiecare tara din zona euro si care sa aiba puterea de a taie cheltuielile, de a majora taxele si de a emite legi.

O uniune fiscala ar putea preveni imprumuturile si cheltuielile excesive, dar o astfel de organziare va fi extrem de greu de infiintat si de impus, pentru ca inseamna pierderea suveranitatii in favoarea unei puteri superioare. In esenta, ar insemna infiintarea Statelor Unite ale Europei.

Fara o uniune fiscla centralizata, tarile din zona euro vor continua sa se imprumute si sa ajunga la deficite greu de controlat, care vor ameninta din nou stabilitatea euro.

Va fi capabila Europa sa faca pasii necesari in aceasta directie? Sau uniunea monetara se va rupe si euro va disparea?