FMI, criticat din interior in legatura cu modul in care a gestionat criza din zona euro: “Nu a indentificat corect problemele si a tratat in mod diferit Europa”
Christine Lagarde, FMI
Modul in care Fondul Monetar International a gestionat criza datoriilor din zona euro a fost criticat chiar de un organism intern, Biroul Independent de Evaluare (IEO), intr-un raport publicat joi.
Potrivit raportului, Fondul nu a reusit sa identifice amploarea problemelor, a fost super-optimist cu privire la perspectivele de crestere ale economiilor europene care au beneficiat de programe de asistenta si de asemenea a lasat impresia ca trateaza in mod diferit Europa, scrie BBC.
Criza financiara din 2008 a lasat statele europene cu datorii enorme si banci slabite. Impreuna cu Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana, FMI a salvat pe rand Grecia, Irlanda si Portugalia. Raportul Biroul Independent de Evaluare se concentreaza pe aceste trei programe.
Ulterior, FMI a fost implicat intr-un al doilea program de asistenta pentru Grecia si unul pentru Cipru. In cazul Spaniei si celui de al treilea program de asistenta acordat Greciei, FMI nu a contribuit financiar ci doar prin consiliere.
"Modul in care FMI a gestionat criza datoriilor din zona euro a ridicat semne de intrebare cu privire la responsabilitate si transparenta, ceea ce a ajutat la crearea unei perceptii potrivit careia FMI a tratat in mod diferit Europa", subliniaza raportul Biroului Independent de Evaluare, citat de Agerpres.
Una din concluziile raportului Biroului Independent de Evaluare este ca in cazul Greciei si Portugaliei, prognozele de crestere economica ale FMI au fost mult prea optimiste. O evaluare mai realista ar fi ajutat aceste tari sa se pregateasca mai bine si ar fi convins statele europene sa ofere ajutoare financiare mai generoase.
De asemenea, este criticata decizia FMI din 2010 de a modifica una din regulile sale de aur pentru a permite Greciei sa beneficieze de "acces exceptional" la asistenta financiara, peste limitele care se aplica in mod normal statelor membre care cer ajutorul Fondului. Potrivit Biroului Independent de Evaluare, in acest caz "procesul de modificare s-a indepartat de procesul deliberativ normal al FMI, in cadrul caruia deciziile de o asemenea importanta fac obiectul unui examen atent". Existenta unor consultari mai deschise ar fi permis eliminarea oricarei perceptii ca FMI a cedat, in culise, in fata interesele europene, sustine IEO.
In recomandarile sale finale, Biroul Independent de Evaluare sfatuieste FMI sa-si modifice procedurile pentru a minimaliza posibilitatea interventiilor politice in analizele sale tehnice.
Mai multe despre:
#FMI#criza din zona euro
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS