Economia Italiei crește cu aproximativ 0,1% și depășește recesiunea în care a intrat anul trecut, estimează banca centrală
Florenta, Italia
Economia italiană a crescut cu aproximativ 0,1% în primul trimestru din 2019, a estimat banca centrală a Italiei, sugerând că ţara a depăşit recesiunea în care a intrat în a doua parte a anului trecut, scrie presa internațională.
În buletinul său economic trimestrial, Banca Italiei a informat că producţia industrial ă a crescut atât în ianuarie cât şi în februarie, potrivit Agerpres.
"Estimarea noastră indică continuarea expansiunii în martie", precizează instituţia financiară, care citează şi cele mai recente analize publicate de Consensus Economics conform cărora a a treia economie a zonei euro va înregistra anul acesta o creştere între minus 0,1% şi 0,2%. În decembrie analiştii estimaseră pentru 2019 un avans al PIB-ului de 0,7% pentru Italia.
Miercuri, ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a anunţat că executivul a înrăutăţit la 0,2% prognoza de creştere în acest an, reflectând aşteptările privind o uşoară redresare în primul semestru din 2019, urmată de un avans mai solid în a doua parte a anului.
Separat, Banca Centrală a Italiei a anunţat că ponderea creditelor neperformante din totalul împrumuturilor a continuat să scadă în trimestrul patru din 2018 la instituţiile financiare supervizate de BCE. În ultimele trei luni din 2018, rata creditelor neperformante (NPL) băncilor italiene a scăzut la 8,3%, de la 9,4% în trimestrul trei din 2018.
Cei mai mari creditori italieni, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezenţi şi pe piaţa din România.
În prezent, Italia este singura ţară din UE în recesiune. Economia italiană a intrat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere) în a doua parte a anului trecut, după o creştere semnificativă a costurilor de împrumut şi a incertitudinilor politice provocate de divergenţele dintre Guvernul populist de la Roma şi Comisia Europeană privind bugetul pe 2019.
Institutul Naţional de Statistică (Istat) a publicat recent datele preliminare care arată că economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul patru din 2018, după un declin de 0,1% în precedentele trei luni. Scăderea este mai accentuată decât previzionau analiştii, 0,1%.
Mai multe despre:
#Italia#crestere economica
Pe acelasi subiect: