Doi din trei germani spun ca ar trai mai bine fara euro si jumatate nu mai vor in UE
Majoritatea germanilor considera ca situatia lor personala ar fi mai buna in absenta monedei unice europene, spre deosebire de francezi, potrivit unui sondaj publicat luni, transmite AFP.
Majoritatea germanilor (65 la suta) considera ca le-ar fi fost mai bine din punct de vedere personal daca tara lor ar fi pastrat marca germana si nu ar fi trecut la euro.
Numai 36 la suta din francezi considera ca situatia lor personala ar fi fost mai buna daca francul ar fi ramas moneda lor nationala, arata un studiu publicat de fundatia germana Bertelsmann.
Totodata, 49 la suta din germani declara ca le-ar fi fost mai bine daca Uniunea Europeana (UE) nu ar fi existat. Francezii care impartasesc acest punct de vedere sunt mai putin numerosi - 34 la suta.
Studiul, care a luat in calcul si raspunsurile polonezilor, a aratat ca numai 28 la suta din acestia din urma apreciaza ca le-ar fi fost mai bine in absenta Uniunii Europene.
Referitor la sansele pe piata muncii, 37 la suta din germani afirma ca acestea ar fi mai bune in absenta UE, proportia francezilor care sunt de aceasta parere fiind de 35 la suta, iar cea a polonezilor de 24 la suta.
Circa 69 la suta din germani considera totusi ca Uniunea Europeana este un model pentru restul lumii, in timp ce 56 la suta din francezi si 59 la suta din polonezi sunt de aceasta parere.
Studiul pentru fundatia Bertelsmann a fost efectuat telefonic, pe un esantion reprezentativ de 1.001 persoane in Germania, 1.004 in Franta si 1.000 in Polonia, in perioada 3-8 iulie.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS