Disputele dintre Donald Trump și Joe Biden depășesc planeta Pământ. Cum vor americanii să ”cucerească” Luna și ce planuri au Elon Musk și Jeff Bezos
Donald Trump, Joe Biden
Diferenţele de opinie dintre preşedintele republican Donald Trump şi candidatul democrat Joe Biden se extind cu mult dincolo de planeta Pământ, relatează Reuters.
Planurile preşedintelui Trump de a câştiga cursa în spaţiu necesită o misiune lunară în 2024 şi oprirea sprijinului financiar direct al SUA pentru Staţia Spaţială Internaţională în 2025, transferând controlul laboratorului orbital vechi de zeci de ani către companiile spaţiale private.
Biden, pe de altă parte, ar cere probabil o amânare a misiunii lunare şi ar propune o prelungire a finanţării pentru Staţia Spaţială Internaţional, dacă va câştiga Casa Albă, potrivit persoanelor familiarizate cu agenda spaţială a lui Biden, scrie News.ro.
Amânarea misiunii lunare ar putea pune sub semnul întrebării soarta pe termen lung a rachetei Space Launch System (SLS) a Boeing, în timp ce SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, şi Blue Origin, deţinută de Jeff Bezos, se luptă pentru a aduce pe piaţă rachete, cel mai devreme anul viitor.
Extinderea sprijinului pentru staţia spaţială timp de un deceniu ar fi, de asemenea, un impuls major pentru Boeing, al cărei contract anual de operaţiuni cu ISS, de 225 milioane dolari, urmează să expire în 2024, în timp ce compania se află într-o criză financiară profundă provocată de pandemia de COVID-19 şi de consemnarea la sol a avioanelor 737 MAX, după două catastrofe aviatice.
Boeing şi SpaceX oferă deja nave spaţiale pentru transportul astronauţilor către ISS, în cadrul unui program început sub administraţia Obama şi susţinut atât de Trump, cât şi de Biden.
Deşi amânarea misiunii lunare ar întârzia contractele pentru navetele de aselenizare şi echipamentele conexe pe care companiile îşi propun să le câştige, agenda spaţială a lui Biden pare în general pregătită să promoveze concurenţa între contractorii tradiţionali din sectorul apărării, precum Boeing, şi rivalii ”noului spaţiu”, precum SpaceX, care promit costuri mai mici şi sisteme de rachete reutilizabile şi vehicule spaţiale.
Pentru industria spaţiului comercial, ”coerenţa este esenţială”, a spus Mike French, vicepreşedinte al Asociaţiei Industriilor Aerospaţiale, care a fost anterior director de personal la NASA în timpul preşedinţiei Obama.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS