Criză într-unul dintre cele mai mici state europene. Țara cu o suprafată de doar 61 km pătrați taie salariile și cere ajutor de la FMI pentru salvarea băncilor
San Marino
Micul stat european San Marino se gândeşte să solicite un credit de până la 300 milioane de euro de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a-şi susţine băncile, afectate de nivelul mare al creditelor neperformante, au declarat, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.
Chiar dacă are o suprafaţă de 61 kilometri pătraţi şi 34.000 de locuitori, San Marino are şase bănci, o moştenire din perioada în care funcţiona ca un loc discret în care străinii, în special italienii, îşi plasau economiile, scrie Agerpres.
San Marino nu şi-a revenit încă din recesiunea provocată de criza financiară globală, iar băncile sale au credite neperformante în valoare de 1,7 miliarde euro, în condiţiile în care în anul 2017 PIB-ul statului San Marino a fost de 1,45 miliarde euro.
Banca Centrală din San Marino estimează că 37% din creditele cu probleme fac parte din cea mai proastă categorie de credite neperformante.
Pe lângă solicitarea unui împrumut de la FMI, republica San Marino se pregăteşte să reducă salariile în sectorul public şi să reformeze sistemul de pensii.
"Nu a fost trimisă încă o scrisoare oficială către FMI dar există un dialog cu instituţia de la Washington de aproximativ un an cu privire la nevoia de a stabiliza situaţia. Până la finele anului curent ar urma să fie finalizată solicitarea de ajutor şi ar putea fi nevoie ca până atunci să fie activat şi programul de asistenţă", a declarat o sursă.
Un purtător de cuvânt de la FMI a spus că nu a fost primită încă o cerere formală pentru asistenţă financiară din partea autorităţilor din San Marino, dar a adăugat că Fondul le consiliază pe acestea cu privire la modul în care pot stabiliza economia.
"Staff-ul FMI menţine un contact strâns cu autorităţile din San Marino, precum şi cu alte state membre, pentru a le consilia cu privire la politicile pentru promovarea stabilităţii şi creşterii economice şi de asemenea le sprijină în eforturile lor de a consolida sectorul bancar, fiscalitatea şi balanţa de plăţi", a declarat purtătorul de cuvânt al FMI.
Mai multe despre:
#San Marino#criza economica
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS