Crește tensiunea în Golf. Țara musulmană care a trimis rachete către orașul sfânt Mecca
Mecca, orasul sfant al musulmanilor
Două rachete trase în direcţia oraşului saudit Mecca de către rebelii din Yemenul vecin au fost interceptate, au relatat marţi media saudite într-un moment în care tensiunea creşte în Golf, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al coaliţiei care luptă împotriva rebelilor în Yemen şi care este condusă de Arabia Saudită, colonelul Turki al-Maliki, a afirmat că apărarea antiaeriană saudită a interceptat şi ''neutralizat'' luni seara ''proiectile'' deasupra regiunilor Jeddah şi Taef, aflate în vestul regatului, fără să precizeze nici natura, nici originea lor.
Dar cotidianul Asharq al-Awsat şi canalul de televiziune Al-Arabiya au afirmat că este vorba de rachete balistice trase de către houthi în direcţia oraşului sfânt Mecca, situat aproape de Jeddah.
Rebelii houthi, susţinuţi de Iran, ''au încercat să lovească Mecca cu două rachete'', titrează Asharq al-Awsat, afirmând că aceasta este cea de-a treia tentativă a insurgenţilor yemeniţi de a viza oraşul sfânt de la debutul intervenţiei saudite în Yemen alături de putere în martie 2015.
La rândul lor, rebelii houthi au dezminţit, prin vocea unui purtător de cuvânt oficial, că au vizat ''locurile sfinte'' musulmane în Arabia Saudită.
Dar ministrul informaţiilor din guvernul yemenit susţinut de Ryad, Mouammar al-Iryani, i-a acuzat pe rebelii houthi că au tras aceste rachete ''din ordinul Iranului''. ''Miliţiile houthi au vizat Mecca'', a afirmat el pe Twitter, denunţând ''o crimă teroristă''.
În condiţiile tensiunilor din Golf care nu încetează să escaladeze în legătură cu dosarul iranian, Arabia Saudită, marele rival regional al Iranului, i-a invitat pe liderii Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) şi ai Ligi Arabe la summituri extraordinare pe 30 mai la Mecca.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS