Comisia Europeana vrea limitarea salariilor directorilor companiilor cotate la bursa
CE vrea limitarea salariilor directorilor tuturor companiilor cotate la bursa in UE, care sa fie stabilite de actionari si sa fie transparente, a declarat comisarul pentru Piata Interna, Michel Barnier, transmite AFP.
"Pentru toate companiile listate la bursa in Uniunea Europeana, actionarii trebuie sa decida nivelul salariilor si al bonusurilor, iar remuneratiile trebuie sa fie mai transparente", a spus Barnier publicatiei Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
El a explicat ca este vorba despre revenirea la o economie sociala de piata.
"Companiile nu trebuie sa fie niste magazine cu autoservire pentru directori. Iata de ce vrem sa dam putere actionarilor, in aceste companii", a explicat oficialul.
Comisia Europeana a fost incurajata de un referendum care a avut loc in Elvetia la inceputul acestei luni, care a aprobat o initiativa de limitare a remuneratiilor abuzive ale sefilor de companii elvetiene listate la bursa si interzicerea indemnizatiilor acordate la plecarea din functie a acestora.
CE urmeaza sa anunte un pachet de masuri asemanatoare pana la sfarsitul acestui an. Autoritatile europene au prezentat deja in aceasta luna un proiect menit sa plafoneze bonusurile bancherilor, care este respins de Marea Britanie. Barnier s-a aratat insa optimist ca se poate ajunge la un compromis cu britanicii.