Comisia Europeană a făcut publice rezultele testelor privind dublul standard la alimente în Estul și Vestul Europei. Ce a constatat
Comisia Europeană a dat publicității rezultetele testelor pe care le-a realizat în cazul dublului standard la alimente în Europa de Est și cea de Vest, iar acestea arată unele diferențe.
Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, Centrul Comun de Cercetare (serviciul intern al Comisiei pentru ştiinţă şi cunoaştere) a publicat luni un studiu bazat pe testarea de produse alimentare din întreaga Uniune Europeană, aplicând aceeaşi metodologie, pentru a înţelege mai bine dublul standard de calitate al produselor.
Tibor Navracsics, comisarul pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, responsabil cu Centrul Comun de Cercetare, a declarat că nu s-a găsit nicio dovadă a unui decalaj între est şi vest în ceea ce priveşte compoziţia produselor alimentare de marcă, însă, până la o treime dintre produsele testate aveau o compoziţie clar diferită, deşi erau comercializate sub mărci identice sau similar.
"Unii europeni au senzaţia că produsele alimentare de marcă pe care le cumpără sunt diferite, posibil inferioare, faţă de cele disponibile în alte ţări. Comisia şi-a invitat oamenii de ştiinţă să contribuie la evaluarea obiectivă a amplorii acestui fenomen pe piaţa unică. Rezultatele sunt mixte: pe de o parte, mă bucur că nu s-a găsit nicio dovadă a unui decalaj între est şi vest în ceea ce priveşte compoziţia produselor alimentare de marcă, dar, pe de altă parte, mă îngrijorează constatarea că până la o treime din produsele testate aveau o compoziţie clar diferită, deşi erau comercializate sub mărci identice sau similare", a afirmat Tibor Navracsics, comisarul pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, responsabil cu Centrul Comun de Cercetare.
În cadrul cercetării, au fost analizate aproape 1.400 de produse alimentare din 19 state membre ale UE. 9% din produsele comparate aveau o compoziţie diferită, deşi partea din faţă a ambalajului era identică. Alte 22% din produse aveau o compoziţie diferită, în pofida faptului ca partea din faţă a ambalajului era similară. Studiul nu a demonstrat existenţa unui model geografic consecvent.
"Pe baza noii metodologii elaborate, autorităţile naţionale competente vor fi de acum înainte în măsură să efectueze analize de la caz la caz pentru a detecta practicile înşelătoare interzise în temeiul legislaţiei UE privind protecţia consumatorilor", se arată în comunicatul Executivului comunitar.
Mai exact, studiul a evaluat 1.380 de mostre din 128 de produse alimentare diferite, provenite din 19 state membre. Acest eşantion nu este, însă, reprezentativ pentru marea diversitate de produse alimentare de pe piaţa UE, precizează Comisia Europeană.
Studiul a constatat că în marea majoritate a cazurilor, compoziţia corespundea modului în care erau prezentate produsele: 23% din produse aveau partea din faţă a ambalajului şi compoziţia identice, iar 27% dintre produse indicau, prin aspectul diferit al părţii din faţă a ambalajului, faptul că în diferite ţări ale UE compoziţia lor era diferită. De asemenea, 9% din produsele prezentate ca fiind aceleaşi în întreaga UE aveau în realitate o compoziţie diferită: partea din faţă a ambalajului era identică, dar compoziţia produselor era diferită. Alte 22% din produse erau prezentate în mod similar, dar aveau o compoziţie diferită: partea din faţă a ambalajului era similară, însă compoziţia produselor era diferită.
La rândul său, Vera Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, a dat asigurări că în cadrul pieţei unice europene nu vor exista standarde duble.
"Noile legi care sancţionează standardele de calitate duble şi consolidează competenţele autorităţilor de protecţie a consumatorilor ne oferă instrumentele de care avem nevoie pentru a pune capăt acestei practici. Atunci când îşi vor face cumpărăturile, consumatorii europeni vor putea avea încredere deplină că ceea ce văd este şi ceea ce cumpără", a spus Jourová.
Potrivit comunicatului CE, printre măsurile întreprinse de Comisie în privinţa produselor cu dublu standard de calitate se află clarificarea, pe cale legislativă, a situaţiilor în care standardele duble de calitate a produselor reprezintă o practică înşelătoare, în cadrul pachetului recent convenit privind "Noile avantaje pentru consumatori".
De asemenea, s-a stabilit o metodologie comună pentru testarea produselor alimentare, s-a publicat un set de orientări menit să sprijine autorităţile naţionale în aplicarea legislaţiei UE privind protecţia consumatorilor şi produsele alimentare, s-au alocat peste 4,5 milioane de euro pentru a soluţiona această problemă, s-a decis testarea produselor la nivelul întregii UE, aplicând aceeaşi metodologie, pentru a înţelege mai bine fenomenul standardelor de calitate duble ale produselor.
Totodată, luni, Comisia Europeană a lansat o nouă cerere de propuneri, cu un buget total de 1,26 milioane de euro, pentru a consolida capacităţile organizaţiilor consumatorilor de a testa produsele şi de a identifica practicile înşelătoare. Data-limită pentru depunerea propunerilor este 6 noiembrie 2019.
"De la discursul său din 2017 privind starea Uniunii, preşedintele Jean-Claude Juncker a tratat cu cea mai mare seriozitate chestiunea produselor cu dublu standard de calitate. Comisia Europeană a adoptat diferite iniţiative şi a publicat astăzi un studiu bazat pe testarea de produse alimentare din întreaga UE aplicând aceeaşi metodologie, pentru a înţelege mai bine dublul standard de calitate al produselor", se arată în comunicatul Executivului comunitar.
La sondaj au participat următoarele state membre: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Olanda.
România nu a trimis mostre, deși a fost una dintre cele mai vocale țări din Estul Europei pe subiectul dublului standard.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS