Cea mai bogata regiune a Spaniei, rapusa de datorii. Catalonia cere ajutor de urgenta guvernului de la Madrid
Catalonia, cea mai bogata regiune autonoma a Spaniei, are nevoie de sprijin financiar din partea guvernului de la Madrid, intrucat a epuizat toate solutiile pentru refinantarea datoriilor din acest an, a declarat Artur Mas, seful guvernului regional, citat de Reuters.
"Nu ne intereaza cum o fac, dar trebuie sa facem platile pana la sfarsitul acestei luni. Economia nu se poate redresa daca nu pot fi platite facturile", a afirmat Mas in fata presei.
Catalonia, care reprezinta o cincime din economia Spaniei, trebuie sa refinanteze in acest an datorii de peste 13 miliarde de euro, precum si deficitul bugetar.
Povara datoriilor celor 17 regiuni autonome si cresterea creditelor neperformante ale bancilor din Spania se afla in centrul crizei datoriilor, pentru ca investitorii sunt ingrijorati ca vor avea un impact atat de mare asupra economiei incat tara va avea nevoie de ajutor financiar international.
Regiunile autonome spaniole trebuie sa refinanteze in acest an datorii de 36 de miliarde de euro, precum si un deficit bugetar cumulat de 15 miliarde de euro.
Pe acelasi subiect: