Ce se întâmplă cu românii din Regatul Unit, după Brexit. Guvernul britanic a renunțat la planurile inițiale
Cetățenii europeni, și românii așadar, vor avea garantat dreptul de ședere în Marea Britanie timp de trei ani, chiar în cazul unui Brexit fără acord cu Uniunea Europeană.
Guvernul britanic a renunțat la planurile inițiale de a anula libertatea de circulație pentru cetățenii din țările blocului comunitar, imediat după 31 octombrie, data la care care Boris Johnson a promis că scoate Londra din Uniune, cu sau fără acord.
Între timp, însă, parlamentul a adoptat o lege care să stopeze un Brexit fără acord. Și, deocamdată, nu se grăbește să încuviințeze alegeri anticipate pe 15 octombrie, așa cum solicită premierul.
În urale, a fost respinsă propunerea premierului britanic de declanşare a alegerilor anticipate.
Tot ieri, Boris Johnson a mai suferit o înfrângere usturătoare în parlament opoziţia şi rebelii din propriul partid şi-au unit forţele adoptând o lege menită să împiedice guvernul să scoată Regatul din Uniunea Europeană, fără acord.
Johnson, însă, se considera deja în campanie electorală pentru anticipate. L-a acuzat pe liderul laburist Jeremy Corbyn, că "insultă cu laşitate democraţia".
Boris Johnson, premierul Marii Britanii:"Cred că a devenit, din câte ştiu eu, primul lider al opoziţiei în istoria democrată a ţării noastre care a refuzat alegerile anticipate. E prima dată în istorie când opoziţia a acordat un vot de încredere Guvernului Majestăţii sale."
Opoziţia se teme că, dacă ar accepta în acest moment alegerile anticipate, Guvernul le-ar amâna după 31 octombrie, data la care Boris Johnson a promis că vă scoate Marea Britanie din Uniune. Laburiştii au condiţionat anticipatele de proiectul de lege care blochează Brexitul fără acord.
Jeremy Corbin, liderul laburist: Votaţi această lege, obţineţi aprobarea regală şi abia apoi vom susţine alegerile anticipate, în aşa fel încât să nu ieşim din Uniunea Europeană fără un acord.
Analiştii politici iau în calcul şi varianta ca Boris Johnson să forţeze anticipatele cerând de unul singur un vot de neîncredere în parlament.
Chris Wilkins, analist politic: "Guvernul poate chiar să ceară un vot de neîncredere în ei înşişi, care poate trece cu majoritate simplă în Camera Comunelor, şi atunci vom avea alegeri generale. Sunt vremuri ciudate, extrem de confuze. Dar, în ultimă instanţă, cred că vom avea alegeri generale la jumătatea lui octombrie."
Premierul britanic a suferit până acum înfrângeri pe linie în Parlament. Cu doar o zi în urmă, marţi, Boris Johnson a pierdut majoritatea, după ce 21 de parlamentari conservatori au întors armele. Până şi fratele premierului, Jo Jhonson, a demisionat din partidul conservator şi a renunţat la portofoliu de ministru. Spune că este sfâşiat intre familie şi interesul naţional.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS