CE a deschis 38 de proceduri de infringement împotriva României în 2019, cele mai multe privind stabilitatea financiară, justiție și consumatori
Comisia Europeana
Comisia Europeană a deschis 38 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva României, în 2019, conform raportului anual privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE, publicat vineri de Executivul comunitar.
Printre domeniile afectate de procedurile de infringement care vizează nerespectarea legislaţiei UE se numără stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital (3), justiţie şi consumatori (3), migraţie şi afaceri interne (3), energie (3), mobilitate şi transport (4), piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri (5), mediu (5), impozitare şi uniune vamală (6).
În total, la 31 decembrie 2019, erau deschise 64 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, în creştere faţă de 2018 (59).
Totodată, în 2019 au fost deschise împotriva României şi 17 proceduri de infringement în ceea ce priveşte netranspunerea la timp a legislaţiei europene, conform aceluiaşi document.
Domeniile cele mai afectate de procedurile noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de transpunere la timp deschise în 2019 sunt mediu (3), mobilitate şi transport (3), stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital (2), piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri (2), justiţie şi consumatori (2).
În total, la 31 decembrie 2019, erau deschise 24 de proceduri de infringement pentru netranspunerea la timp a legislaţiei UE, în scădere faţă de 2018 (34).
La nivel general în UE, notează raportul anual privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE, deşi numărul de cazuri deschise de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor a rămas stabil în ultimul an, numărul de noi cazuri de infringement pentru încălcarea legislaţiei UE a crescut cu peste 20 % faţă de anul precedent.
Luxemburg, Estonia şi Lituania au înregistrat cele mai puţine cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a legislaţiei UE în 2019, în timp ce Spania, Italia şi Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.
Unele dintre principalele domenii de politică vizate au fost mediul, piaţa internă, industria, antreprenoriatul şi IMM-urile, precum şi transportul şi mobilitatea. Împreună, aceste domenii au reprezentat jumătate din numărul total de cazuri. De exemplu, Comisia Europeană a luat măsuri împotriva a trei state membre pentru poluarea excesivă a aerului şi împotriva a cinci state membre care nu au asigurat accesul în condiţii echivalente pentru utilizatorii cu handicap la numărul european unic pentru apeluri de urgenţă 112.
În 2019, mai mult de jumătate din procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor au fost legate de transpunerea tardivă a directivelor, deşi numărul acestora a scăzut uşor, de la 419 de cazuri în 2018, la 406 în 2019. Comparativ, cel mai mare număr de noi cazuri de transpunere tardivă din ultimii cinci ani a fost înregistrat în 2016, când s-au înregistrat 847 de cazuri.
În ceea ce priveşte cazurile de transpunere tardivă, Bulgaria, Belgia, Grecia şi Cipru au înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi deschise împotriva acestora, în timp ce împotriva Danemarcei, Italiei şi Lituaniei au fost deschise cele mai puţine cazuri.
Comisia Europeană prezintă un raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE în cursul anului precedent, în urma unei solicitări formulate de Parlamentul European în 1984. Legislativul comunitar adoptă apoi o rezoluţie privind raportul Comisiei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS