Capitala europeană în care locuitorii nu mai au loc. Autoritățile construiesc o insulă pentru a prelua surplusul de rezidenți
Danemarca, Copenhaga
Danemarca are în plan construcţia unei insule în apropierea portului din Copenhaga pentru a satisface nevoia de spaţiu a numărului din ce în ce mai mare de locuitori din acest oraş, relatează vineri Reuters citând un anunţ al premierului.
Insula, ar putea fi înfiinţată până în anul 2070, ar putea găzdui locuinţe pentru 35.000 de persoane, scrie Agerpres.
De asemenea, aceasta ar putea proteja oraşul de efectele creşterii nivelului mărilor, a declarat în cadrul unei informări de presă Lars Lokke Rasmussen, prim-ministru al Danemarcei.
''Capitala se dezvoltă rapid, într-un ritm nemaiînregistrat până în prezent. Acesta este un lucru bun, însă înseamnă totodată că oraşul Copenhaga va rămâne fără spaţii, acesta fiind motivul pentru care dorim să construim o nouă insulă'', a explicat Rasmussen.
Premierul liberal a fost însoţit în cadrul informării de presă de primarul oraşului Copenhaga, Frank Jensen, politician social democrat, alăturare ce reflectă susţinerea de care se bucură proiectul din partea principalului partid de opoziţie din Parlament.
Intitulat Lynetteholm, proiectul va necesita investiţii de circa 20 de miliarde de coroane daneze (3,1 miliarde de dolari) şi va presupune construcţia unui tunel din port şi a unei linii de metrou, însă se va autosusţine financiar în timp, a indicat premierul.
Proiectul va fi o subsidiară a CPH City & Port Development, o companie deţinută în parteneriat de municipalitatea din Copenhaga şi statul danez, notează Reuters.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS