Capitala europeană care plantează pomi și arbuști fructiferi în oraș, pentru ca cetățenii să mănânce gratis fructe proaspete
Mure, fructe
Locuitorii din Copenhaga vor putea, în scurt timp, să culeagă fructe proaspete de pe marginea străzii sau din parcurile orașului.
Autoritațile din capitala daneză au decis să planteze arbuști și pomi fructiferi în parcuri, cimitire, locuri de joacă pentru copii sau în jurul terenurilor sportive, astfel încât cetățenii orașului să le poată culege și consuma pe gratis.
Decizia luată de consiliul local va fi pusă în practică începând din acest an, când arbuștii vor fi plantați.
“Mulți locuitori nu au propriile grădini și nu au posibilitatea să învețe că natura este ceva ce putem folosi. Vrem să facem din Copenhaga un oraș în care să vrei să-ți petreci timpul, nu unul în care să te plimbi cu mașina. Vrem un oraș care să nu însemne numai muncă și acasă, ci un spațiu în care oamenii vor să fie și să se simtă bine”, a declarat consilierul local Astrid Aller, citată de Politiken.
Întrebată dacă nu se teme că fructele vor fi folosite în scopuri comerciale, Aller a spus că ar fi ineficient. “Îmi vine greu să cred că cineva ar culege fructele din copaci ca să le vândă. Și chiar dacă cineva culege un tufiș de mure să facă dulceață, nu este ceva atât de grav”, a spus ea.
Copenhaga nu este singurul oraș din lume care a pus în practică o astfel de idee. Și în capitala Canadei, Ottawa, există un program asemănător, pentru susținerea băncilor de fructe proaspete, iar în Adelaide, Australia, autoritățile gândesc un astfel de program, pentru a ajuta persoanele fără adăpost.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS