Brexitul în patru scenarii. Care este probabilitatea ca Regatul Unit să rămână în UE
Theresa May, Brexit
Premierul britanic Theresa May le-a propus marţi deputaţilor să adopte un ”nou acord al Brexitului”, încercând astfel să iasă din impasul procesului ieşirii din UE, amânată în mai multe rânduri, relatează AFP, care prezintă principalele scenarii posibile ale Brexitului.
1. Ieșire cu acrod în 31 iulie
Theresa May urmează să le prezinte deputaţilor, în săptămâna care începe la 3 iunie, proiectul de lege cu privire la Brexit, o versiune revizuită şi completată care cuprinde Tratatul retragerii încheiat cu Bruxellesul, pe care deputaţii l-au respins deja în trei rânduri, scrie News.ro.
În cazul - improbabil - în care deputaţii adoptă textul, de această dată, prin proiectul de lege care le va fi supus la vot, Regatul Unit ar putea părăsi UE încă de la 31 iulie, cu un acord care prevede o tranziţie şi care amortizează şocul.
2. O nouă amânare
Dacă deputaţii resping din nou, în iunie, acordul divorţului şi nu se găseşte altă soluţie până la sfârşitul lui octombrie, Regatul Unit ar putea cere UE o nouă amânare, întrucât nici deputaţii britanici şi nici europenii nu doresc o ieşire fără acord (”no deal”).
Regatul a obţinut o amânare până cel mai târziu la 31 octombrie, în vederea unei ieşiri din UE, în contextul în care Brexitul trebuia să aibă loc la 29 martie.
Un ”bilanţ de etapă” cu privire la Brexit este prevăzut la summitul european de la sfârşitul lui iunie.
3. ”No deal”
Acest scenariu, temut de mediile economice, ar însemna o ieşire fără tranziţie din UE, iar relaţiile între regat şi Uniune ar fi atunci reglementate prin Organizaţia Internaţională a Comerţului (OIC), după ce ţara iese de pe o zi pe alta din piaţa unică şi uniunea vamală.
În cazul în care deputaţii resping a patra oară acordul Brexitului al Theresei May, zilele conducătoarei conservatoare vor fi numărate, iar succesorul său nu poate fi decât un susţinător al Brexitului.
El sau ea va alege, la acel moment, dacă preferă un Brexit dur, care să permită ţării să-şi încheie propriile acorduri comerciale, aşa cum vor susţinătorii acestei poziţii, sau dacă vrea să negocieze din nou cu UE - însă Uniunea a anunţat că este posibil un singur acord, cel încheiat cu May.
UE şi Regatul Unit şi-au intensificat, în ultimele luni, pregătirile în vederea eventualităţii unui ”no deal”, cu atât mai credibil cu cât favoritul activiştilor consevatori la succesiunea lui May la conducerea Partidului Conservator - şi deci a Guvernului - este marele apostol al Brexitului Boris Johnson, fost ministru de Externe.
4. Renunțarea la Brexit
O asemenea cotitură poate să aibă loc, ipotetic, în cazul unui nou referendum care să răstoarne rezultatul primei consultări.
Opţiunea unui al doilea referendum a fost însă respinsă de către deputaţi într-o serie de voturi în Parlament, la jumătatea lui martie.
Theresa May a repus-o pe tapet marţi, pentru a-i atrage pe susţinătorii unei rămâneri în UE să-i susţină proiectul de lege pe care urmează să-l supună la vot la începutul lui iunie, sperând astfel să le obţină susţinerea. Însă şansele ca acesta să fie adoptat într-un final sunt slabe.
Mai multe despre:
#Brexit#Regatul Unit
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS