Boris Johnson respinge cererea Scoției pentru un nou referendum pentru independență. "Democraţia va învinge", afirmă premierul scoțian, care promite organizarea plebiscitului
Nicola Sturgeon
Premierul britanic Boris Johnson a respins în scris, marţi, cererea prim-ministrului Scoţiei, Nicola Sturgeon, de a organiza un nou referendum pentru independenţă, informează Reuters.
Conform legislaţiei actuale a Regatului Unit, un referendum nu poate avea loc fără acordul guvernului de la Londra. Sturgeon i-a trimis în decembrie o scrisoare lui Johnson, cerând începerea unor negocieri pentru transferul atribuţiilor legate de referendum către guvernul provincial de la Edinburgh.
"Nu pot fi de acord cu nicio cerere de transfer al atribuţiilor care ar duce la noi referendumuri pentru independenţă", a răspuns Johnson printr-un mesaj publicat marţi pe Twitter.
El i-a reamintit şefei Cabinetului scoţian că şi ea a acceptat ca referendumul din 2014, când scoţienii au respins secesiunea faţă de Regatul Unit cu 55% voturi împotriva independenţei şi 45% pentru, ca demersul respectiv să fie "unic pentru o generaţie".
"Un nou referendum pentru independenţă ar prelungi stagnarea politică resimţită de Scoţia în ultimul deceniu (...) e timpul să colaborăm cu toţii pentru a unifica întreg Regatul", a explicat Johnson.
Sturgeon argumentase că votul din 2016 pentru retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană justifică un nou referendum pentru independenţă, deoarece marea majoritate a scoţienilor votat împotriva Brexit-ului (programat pe 31 ianuarie), spre deosebire de majoritatea englezilor.
Sondajele de opinie arată că o majoritate strânsă din Scoţia s-ar opune încă o dată secesiunii, deşi Partidul Naţional Scoţian condus de Sturgeon a obţinut la alegerile de luna trecută 45% din voturile exprimate, cu opt procente mai mult decât în 2017, şi prin urmare ocupă 48 din cele 59 de locuri care revin Scoţiei în parlamentul britanic.
Marţi, Sturgeon a apreciat că răspunsul lui Johnson era previzibil şi că acesta blochează un nou plebiscit deoarece nu are argumente solide pentru menţinerea uniunii cu Scoţia, realizată acum 300 de ani. Ea a susţinut că răspunsul premierului britanic "nu va rezista", deoarece niciun guvern de la Londra nu poate susţine politic blocarea dreptului scoţienilor de a-şi decide propriul viitor şi nu poate încerca să blocheze "mandatul democratic clar pentru un referendum privind independenţa".
Prim-ministrul Scoţiei a declarat că guvernul de la Edinburgh va stabili luna aceasta care sunt următorii paşi şi va cere din nou susţinerea parlamentului scoţian pentru plebiscit. "Democraţia va învinge", a adăugat Sturgeon.
Pe acelasi subiect: