Bani gratis de la stat. Tot mai multe tari experimenteaza introducerea unui venit minim garantat, neconditionat
Ajutor social, venit minim garantat
Sa primesti bani degeaba de la stat doar pentru ca existi si fara sa faci nimic pentru ei poate fi un concept greu de inteles pentru multi. Tot mai multe tari, insa, au introdus diferite programe pilot prin care ofera un venit garantat, iar rezultatele se vad deja: limiteaza saracia, oamenii sunt mai putin stresati pentru viitorul lor si isi pot cauta un serviciu mai bun si mai banos.
La patru luni dupa ce Finlanda a lansat un program pilot prin care, timp de doi ani, 2.000 de persoane primesc un venit garantat, fara sa faca nimic pentru acesti bani, autoritatile declara ca nivelul de stres al beneficiarilor a scazut considerabil, scrie Business Insider.
Suma de 600 de dolari pe care o primesc beneficiarii nu este mare intr-o tara ca Finlanda, cu un cost al vietii foarte ridicat, dar este suficienta pentru cei care sunt ingrijorati pentru ziua de maine. O gospodarie medie cheltuie 3.000 de euro pe luna, conform Statisticii, iar venitul mediu net disponibil depaseste 2.100 de euro de persoana, conform OCDE.
Venitul garantat, insa, este solutia cea mai la indemana in lupta cu saracia. Sustinatori ideii spun ca acest sistem le va oferi oamenilor exact ceea ce nu au: bani. Daca alimente isi pot procura de la supermarketurile care dau gratis mancarea pe cale sa expire, iar imbracaminte si mobila primesc de la donatori, de bani cash fac cu greu rost.
Astfel, prin acordarea acestui ajutor, ei beneficiaza de o minima finantare pentru a face mici reparatii in casa, pentru a-si cumpara o masina sa mearga la serviciu sau pentru a economisi pentru urgente. Nu este suficient pentru a duce un trai decent, dar le ofera oamenilor saraci o siguranta fianciara.
Venitul garantat ar trebui sa fie o suma minima acordata oricui, fara a indeplini o serie de conditii conditii. Programul finlandez, insa, este putin diferit, pentru ca toti cei care au aplicat pentru a primi acest beneficiu erau someri. Cei care si-au gasit job intre timp, vor primi in continuare cei 600 de dolari, pana la finalizarea programului pilot.
Autoritatile finlandeze sustin ca beneficiile acestui program se vor vedea abia in 2018, cand se va finaliza, insa spera ca rezultatele sa fie dintre cele mai bune. Experimente asemanatoare din Kenya si din alte regiuni ale lumii au demonstrat ca ajutorul social ofera stabilitate familiilor aflate in saracie.
Un sondaj recent arata ca 69% din populatia Finlandei sustine ideea. De asemenea, si premierul Juha Sipila: "Cred cu tarie ca un venit de baza pentru fiecare cetatean ar simplifica foarte mult sistemul social", a declarat prim-ministrul.
O analiza Bloomberg arata ca propunerea ar costa guvernul finlandez 52.2 miliarde euro anual, iar banii primiti de cetateni ar fi neimpozabili.
Si alte state, intre care Olanda, Canada si cateva state americane, aplica sau vor sa aplice diferite forme de venit minim garantat, pentru a oferi un colac de salvare celor aflati in saracie, dar si pentru a curata sistemul social de multitudinea de ajutoare acordate in diferite situatii.
Recent, premierul provinciei canadiene Ontario, Kathleen Wynne, a anunatt ca pregateste un program pilot pentru introducerea unui venit minim garantat, care va dura trei ani. De proiect vor beneficia 4.000 de persoane din trei regiuni ale provinciei, care vor primi sume suplimentare, in completarea veniturilor lunare provenind din salariul pe care il castiga la locul de munca.
Autoritatile lucreaza in prezent la o formula dupa care vor fi acordati banii, premierul provinciei dand un exemplu in acest sens. Astfel, o persoana care castiga in jur de 10.000 de dolari pe an va primi in plus un ajutor de 11.989 de dolari, ajungand astfel la un total de 21.989 de dolari pe an.
Conceptul unui venit minim garantat a aparut in anii ’60, iar de atunci mai multe tari au lansat programe de ajutorare. Parerile privind utilitatea lui sunt, insa, impartite. Un studiu din 2016 arata ca cei care primesc un venit lunar minim consuma mai putine droguri si alcool. Si, desi multe voci sustin ca cei care primesc bani gratis devin lenesi, studiul arata contrariul. Cei care primesc venitul minim de la stat muncesc mai mult si castiga salarii mai mari.
Pe acelasi subiect: