Aurul este din nou pe val. Iar acesta nu este un semn bun
Aur
Aurul pare să-și fi recăpătat, în acest an, strălucirea de altădată, iar în ultimele luni a devenit o veritabilă bombă cu ceas, scrie CNN Money.
Prețul metalului prețios a crescut cu 3,5% de la încrputul lunii octombrie. În aceeași perioadă, indicele bursier S&P a scăzut cu 6,5%.
Aurul tinde să se scumpească în vremuri de incertitudine economică și de cădere a burselor sau atunci când oamenii sunt îngrijorați din cauza inflației.
În astfel de momente, investitorii caută să își pună banii la adăpost, cumpărând metal prețios. O astfel de perioadă traversează lumea în prezent.
Aurul este extrem de atrăgător și pentru băncile centrale în căutare de active sigure. În trimestul al treilea, achizițiile de aur ale băncilor centrale au crescut cu 22%, cea mai mare creștere din 2015, spune Natalie Dempster, managing director pentru bănci centrale și politici publice al Consiliului Mondial al Aurului.
În ultimii ani, cele mai mari achiziții de aur au fost făcute de Rusia, Turcia și Kazakhstan. Și în prezent cumpără cantități mari de aur, însă și țări precum India, Polonia și Ungaria au început să facă achiziții agresive de aur în ultimele luni.
Iar acest lucru a fost observat și de investitorii, care au început să cumpere acțiuni la companiile miniere. De exemplu, acțiunile Newmont Mining (NEM) au crescut cu 7% de la începutul lunii octombrie.
Dempster se așteaptă ca prețurile la aur să continue să crească, pe măsură ce in vestitorii sunt tot mai interesați de metalul prețios, în condițiile în care se așteaptă ca Rezerva Federală să continue să majoreze dobânzile, pentru a combate inflația. Acest lucru va face aurul și dolarul și mai atractiv pentru investitorii care vor să-și pună banii la dăpost în vremuri incerte.
De altfel, Consiliul Mondial al Aurului a anunțat că cererea pentru lingouri și monede de aur în SUA a crescut cu 74%, în trimestrul al treilea.
“Volatilitatea de pe piețele financiare au determinat mai mulți oameni să cumpere aur. Orice alte căderi de pe Wall Street vor genera o creștere și mai mare a cererii, și implicit a prețului”, a spus Natalie Dempster.
Statele europene cumpără masiv aur
Banca Centrală a Ungariei (NBH) a anunţat, luna trecută, că şi-a majorat de zece ori rezervele de aur, în linie cu obiectivele pe termen lung ale strategiei economice şi naţionale. Achiziţionarea de aur vine după ce în luna martie a acestui an autorităţile monetare din Ungaria au decis să repatrieze rezervele de aur.
Ungaria este ultimul exemplu de ţară din Uniunea Europeană care cumpără aur. În lunile iulie şi august, Polonia şi-a majorat rezervele de aur cu aproximativ nouă tone, aceasta fiind cea mai mare achiziţie de aur făcută de acest stat după 1998 şi, totodată, una dintre cele mai mari achiziţii făcute de atunci de o ţară membră a Uniunii Europene.
NBH a precizat că şi-a majorat rezervele de aur de la 3,1 tone până la 31,5 tone, un nivel fără precedent pentru Ungaria în ultimii 70 de ani. În urma acestor achiziţii, aurul are în prezent o pondere de 4,4% din rezervele Ungariei, un nivel similar cu media din regiune, se arată într-un comunicat de presă publicat marţi pe pagina de Internet a NBH.
În pofida achiziţiilor mari de aur făcute în ultima perioadă de Ungaria, ţara vecină este un deţinător relativ mic de aur, nefiind printre primele 50 de state din lume potrivit datelor Consiliului Mondial al Aurului.
De exemplu, SUA, care au cea mai mare rezervă mondială, deţin aproximativ 8.133 de tone de aur, iar România are o rezervă de aur de aproximativ 104 tone. De asemenea, Rusia a cumpărat aproximativ 20 de tone de aur în fiecare lună din acest an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS