Se întâmplă asta în prezent, în Cuba, țara înfrățită cândva cu România. Dar tot Cuba face performanță în medicină, în turismul medical și în turismul de masă. În oglindă cu România, sunt lucruri din regimul comunist - Ceaușescu și Fidel Castro - care au supraviețuit și după 1989. Iar în societatea socialistă se strecoară timid, capitalismul și tehnologia.

Cuba, una dintre vestitele insule din Caraibe și … România, țară aflată la 10.000 de kilometri distanță. Prima, o destinație exotică, unde o populație prietenoasă a fost binecuvântată cu o climă minunată, indiferent de sezon, dar care trăiește sub un regim comunist. A doua, un stat membru al Uniunii Europene, o democrație în permanentă tranziție, cu aparente urme de modernitate și civilizație.

Două popoare latine … și totuși, ce legătură ar putea exista între ele? Cuba e un stat socialist, condus de familia Castro. Și România a fost țară socialistă o lungă perioadă, până în 1989. Ambele țări au avut strânse relații încă din anii ‘70, și cel mai probabil ar fi avut și astăzi, dacă nu treceam la democrație, după o revoluție cu răni adânci. Cei doi foști lideri comuniști Castro și Ceaușescu și-au făcut reciproc vizite, iar pe insula aflată la sud de Statele Unite au fost demarate proiecte cu mâna de lucru și bani din România.

O călătorie în Cuba anului 2018 îți poate contura un tablou cu trai mai mult decât modest, cu viață pe cartelă, o raționalizare generalizată și un totalitarism care oferă servicii gratuite, asigurate de stat, dar vine la pachet și cu un ocean de restricții și pauperitate. Sunt 11 milioane de cubanezi cu venituri mici, dar și cu zâmbet pe buze, care își duc viața pe o suprafață de două ori mai mică decât a României. O națiune întreagă este guvernată prin intermediul unui soi de comunism evoluat, tranformat, ce pare adaptat, de voie, de nevoie, la realitățile lumii în care trăim. Este un loc vizitat anual de peste 4 milioane de turiști.

Văzând stilul de viață al cubanezilor din prezent, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva așa ar fi arătat și România, astăzi: un socialism cu tot mai multe influențe capitaliste, în care oameni fără venituri și pretenții, încep să aibă aspirații și caută să facă bani din orice. Pentru că asta a devenit Cuba ultimului deceniu.

Salariul mediu nu depășește 20 de dolari

E ora 10 dimineață la Havana și e surprinzător de multă lume pe străzi. Și nu e vorba doar de turiști. Mulți cubanezi nu lucrează, salariul mediu pe economie nu depășește 20 de dolari pe insulă, așa că oamenii nu se înghesuie să își găsească locuri de muncă. Mulți vin să facă un ciubuc în zona barurilor celebre din oraș, acolo unde fac poze cu vizitatorii, le vând trabucuri și îi distrează. Mulți se adună în stațiile de autobuz, pentru că puțini au mașini.

Spre deosebire de Ceaușescu și regimul de la București, care înainte de ‘89, trimiteau forțat poporul la serviciu, cubanezii sunt mult mai relaxați în această privință.

Cine vrea muncește la instituțiile statului. Cine nu, își poate face o mică afacere, poate lucra pe cont propriu, sub îndrumarea autorităților sau… poate să nu facă nimic. Pentru toți, guvernul de la Havana asigură sistemul produselor raționalizate. Cu cât ești mai jos pe scara asistării sociale, cu atât statul socialist te ajută mai mult, cu bunuri pe cartelă.

Cei avuți primesc doar pâinea și uleiul în baza documentului, însă omul de rând primește de toate pe cartelă. O astfel de femeie a venit să ridice rația pe o săptămâna de ouă și carne tocată, pentru cei 4 membri ai familiei.

"Sunt 4 persoane, aici produsele, aici sunt cele din carne și aici ai lunile…februarie, martie… Și zilele, da! Luni, marți miercuri."

Când e surplus de ouă aduse de la cooperativele statului, le poți cumpara și la liber din aceste magazine. Sunt zeci de astfel de unități în Havana, și până și romul se da pe cartelă. Avea și România cândva, la noi a existat celebra rețea de stat Alimentara, dar și multe alte magazine unde românii puteau cumpăra ulei sau zahăr.

Când venea în vizită ”conducătorul iubit”, erau pline ochi cu mărfuri, dar, altfel, bătea vântul prin ele. La fel cum se întâmplă și azi la Havana. Într-o mică alimentară, gestionarul ne prezintă carnea tocată, cu un nume arhicunoscut în Cuba: Picadillo.

Carnea e livrată de la abator în condiții insalubre, în navete de plastic. Omul ne asigura că e proaspătă și se va epuiza rapid.

La fel de mici și insalubre sunt mai toate unitățile statului, în Havana. Când se bagă marfă proaspătă, se formează cozi. Așa cum aveau și românii, în anii ”epocii de aur”.

Pentru cine își mai amintește, parcă în România alimentarile erau ceva mai curate. La Havana nu-i nicio problemă dacă umblă muștele prin galantare și orice cumpărător poate pune mâna pe bucățile de carne, expuse la vedere. În Cuba găsești multă carne de porc, din numeroasele ”porcării” ale statului, dar culmea, pentru o insulă în ocean, nu găsești mai deloc pește. La noi se găsea, regimul ceaușist a dat naștere lozincii "Nicio masă fără pește." Cubanezii nu au o flotă de pescuit, cum avea odată România.

Străinii văd viața pe cartelă și lipsurile ca pe ceva exotic

Toate problemele fac parte din farmecul și specificul acestei țări, străinii văd viața pe cartelă și toate lipsurile, ca pe ceva exotic. Însă pentru cine a trăit în socialismul românesc, o vizită în Cuba reprezintă o tristă călătorie în timp, în anii epocii de aur.

Rareș Năstase: "Văzând aceste magazine cu rafturi și tejghele mai mult goale, nu pot să nu îmi amintesc de perioada de dinainte de Revoluție. Cred că mi-ar fi fost mai greu să fac acest reportaj, dacă nu aș fi trăit în comunism. Îmi aduc aminte și acum de cumpărăturile pe cartelă, de rații, de câte 500 de grame de pâine pentru fiecare persoană, de statul la cozi, de lucruri care se întâmplă acum, în 2018, în Cuba. "

Pe străzile din zona istorică miroase a carne prăjită, a apă cu detergent și zoaie scurse de la balcoane, dar și a carburant nears și ulei de motor, de la noianul de mașini vechi care împânzesc toata țara. E paradisul fotografilor, în goana după capturi foto care să îți bucure ochii, însă, din punct de vedere olfactiv, zona nu e atât de irezistibilă.

La tot pasul ai locuințe cu uși și ferestre deschise, în clădiri foarte degradate care au la parter spații comerciale de mici dimensiuni. E tabloul unui oraș încremenit în timp.

De altfel, dacă faci alb-negru imaginile de pe străzi, ești automat transpus în Havana anilor 50, înainte de Revoluție, când țara era un paradis turistic, artistic și cultural dominat de americani, în timpuri când toate imobilele erau bine întreținute. A urmat revoluția cubaneză de sub jugul american, descinderea celebrului Che Guevara și apoi venirea la putere a regimului Castro.

Bani și magazine diferite pentru cubanezi și străini

Havana are astăzi și supermarketuri mari, sunt magazine cu mărfuri de import, tot ale statului. Doar că la un salariu de nici 20 de dolari pe lună, cubanezii sunt dependenți de cartele, puțini merg la supermaket, iar atunci când fac asta, cumpără câte puțin, din cele mai ieftine produse din ofertă. Rafturile mai mult goale înainte de prânz sunt dovada că mărfurile cu prețuri mici dispar de la primele ore.

Economia de la Havana a evoluat diferit față de ce aveau românii, înainte de ‘89. Practic, au două economii paralele. Au magazine pentru cubanezi și altele pentru străini. La fel se întâmplă cu farmaciile, spitalele, firmele de taxi.

De altfel, Cuba are două monede naționale, două tipuri de pesos - CUC pentru cei din afara țării, și CUP pentru populația locală, paritatea fiind de 1 la 25 în favoarea CUC.

Ambasadorul Româniai la Havana spune că sistemul financiar de pe insulă creează numeroase probleme.

Gențiana Șerbu, ambasadorul României în Cuba: "Moneda duală e o mare problemă, în contabilitate în primul rând. Raportul 25 la unu și în contabilitate e unu la unu…".

Prețul la produse e exprimat în ambele monede, dar supermarketul e mai mult pentru străini, pentru cei din armata și nomenclatura de la Havana și pentru descurcăreți, adică cei care fac bișniță, schimb de valută la negru sau au rude peste ocean, la Miami, adică are cine să le trimită, periodic, câteva sute de dolari. Altfel, importurile au prețuri care se apropie de cele din Europa și omul de rând nu își permite mai nimic din galantare.

Sunt la fel de accesibile, cum erau și pentru români shop-urile lui Ceaușescu, pentru cine își mai amintește de ele sau a intrat în vreunul. De altfel, pe lângă hotelurile mari din Cuba există astfel de complexuri cumerciale cu mărfuri de import, unde un parfum costă mai scump decât la Paris sau Londra, și cu haine la care cubanezii doar visează. Nu le interzice nimeni să cumpere de aici, singurul impediment e reprezentat de prețul de pe etichete.

Rareș Năstase: "O pereche de blugi sau o cămașă în astfel de magazine costă undeva la 3 salarii minime pe economie, în Cuba. Așa că cei care trec pragul acestor magazine sunt fie străini, fie sunt cubanezii cu bani, cei care au rude în străinătate. Aceste mini-mall-uri sunt destul de puține în Havana."

Dincolo de sărăcie, Cuba este o memorabilă călătorie pe ritmuri de dans, cu cântec și zâmbete la tot pasul

Muncitor cubanez: "Incapacitate acestui sistem guvernat de Fidel Castro e pe moarte. Și asta se vede de la un capăt la altul, și tot poporul simte. Havana Vieja se distruge, e o ruină totală! Și e menținută așa de popor, care e manipulat, blocat psihologic. Nu ai mâncare, nu ai medicamente și totul se bazează pe un control militar, care conduce acest sistem! "

Acest bărbat ține să își spună of-ul în fața camerei de filmare. În Cuba, pare că există libertatea cuvântului, însă oameni ca bărbatul indignat sunt catalogați drept nebuni. Se face și la Havana multă propagandă, iar când am pretins că nu înțelegem spaniolă, ghidul ne-a explicat ce a vrut să spună, de fapt, cetățeanul supărat.

Rareș Năstase: "E o problemă?”
Ghidul: ”Nu, a zis că poporul cubanez spune "Mulțumesc, Cuba! Mulțumesc, Fidel!"… și că poporul cubanez e bun, că poporul cubanez prosperă!"

Și totuși, Cuba înseamnă o memorabilă călătorie pe ritmuri de dans, cu cântec și zâmbete la tot pasul. Cu oameni simpli, care nu-și ascund sărăcia, dar încearcă mereu să te surprindă cu ceva frumos.

E o atmosferă care se păstrează aici de decenii, e lumea de care s-a îndrăgostit și marele Hemingway, cel care descria Havana ca fiind vibrantă și plină de suflet.

Viața colorată de pe insulă atrage teribil, între malurile de la oceanul zgomotos găsești un complicat amalgam de universuri, în care simplitatea și neajunsurile se împletesc și se completează perfect cu bunătatea și serenitatea localnicilor.