Al doilea gigant economic al lumii vrea banii străinilor. China va elimina toate restricţiile asupra investiţiilor străine, pentru a dezvolta industria financiară
SUA, China, dolari, yuani
China va elimina toate restricţiile asupra investiţiilor străine care nu sunt incluse în aşa numita "Listă negativă", a anunţat marţi Wang Shouwen, adjunct al ministrului Comerţului.
Conform oficialului chinez, investitorii străini nu vor fi forţaţi "nici explicit şi nici implicit" să transfere tehnologii în China. Astfel de transferuri de tehnologie au fost o sursă majoră de tensiune între China şi SUA, care în ultimele luni sunt implicate într-un război comercial, care afectează economia mondială.
Conform informaţiilor publicate de Radio China, Guvernul de la Beijing a adoptat oficial, în 30 iulie, "Lista negativă" privind accesul investiţiilor străine la nivel naţional şi în zonele de comerţ liber, dar şi Catalogul sectoarelor în care sunt încurajate investiţiile străine.
"Listă negativă" specifică industriile în care investitorii, interni sau externi, sunt restricţionaţi sau interzişi, precizează Reuters, preluată de Agerpes.
"Ne vom mişca mai rapid pentru a deschide industria financiară", eliminând toate restricţiile referitoare la aria de acoperire a afacerilor pentru băncile străine, societăţi de valori mobiliare şi manageri de fonduri. Noile reglementări vor asigura companiilor auto interne şi externe acces egal la piaţă pentru a produce vehicule electrice, a declarat Wang.
Acesta a adăugat că noile reglementări sunt menite să asigure investiţii străine stabile şi să creeze un mediu investiţional transparent şi predictibil.
În 17 octombrie, televiziunea chineză de stat anunţa că, în urma unei reuniuni a Guvernului premierului Li Keqiang, Beijingul va elimina restricţiile asupra băncilor străine, companiilor de brokeraj şi managerilor de fonduri.
Decizia, care vine la aproape 18 ani de când China a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ar putea avea însă un impact limitat asupra industriei financiare extrem de competitive, dominată de firmele chineze de stat, susţin analiştii.
Beijingul şi-a accelerat eforturile de deschidere a sectorului său financiar, pe fondul războiului comercial cu Washingtonul, care a cerut, printre altele, sporirea accesului la sectorul financiar chinez.
Autorităţile de reglementare de la Beijing au anunţat luna aceasta că vor renunţa la limitarea investiţiilor străine în domeniul pieţelor futures, al fondurilor mutuale şi al valorilor mobiliare în ianuarie, aprilie şi, respectiv, decembrie 2020. Anunţul vine în urma negocierilor care au dus la un acord temporar privind rezolvarea disputei comerciale dintre China şi SUA.
Guvernul de la Beijing nu a dat amănunte privind efectul eliminării acestor restricţii. De asemenea, Executivul a relaxat reglementările privind conducerea băncilor şi a companiilor de asigurări străine, acordându-le un acces mai facil pe piaţa chineză.
China va sprijini de asemenea eforturile guvernelor locale de a atrage mai multe investiţii străine şi de a permite firmelor străine să fie mai flexibile în alegerea modului în care împrumută fonduri de peste hotare. China nu va permite transferuri forţate de tehnologie de către firmele străine, au informat autorităţile de la Beijing.
Stabilizarea investiţiilor străine face parte din politicile autorităţilor chineze de sprijinire a creşterii economiei, afectată de războiul comercial cu SUA.
În 2007, HSBC Holdings, Standard Chartered Bank, Bank of East Asia şi Citigroup au devenit primele bănci străine cărora li s-a permis să-şi înfiinţeze subsidiare încorporate local în China.
Analiştii consideră că statul chinez încă mai are multe de făcut pentru deschiderea sectorului său financiar. Giganţii americani Mastercard şi Visa încă aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare pentru a efectua decontări în yuani în China.
Mai multe despre:
#China#investitii straine
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS