Aderarea Croaţiei şi Bulgariei la zona euro a intrat în linie dreaptă. Ce avantaje vor avea cele două țari după adoptarea monedei unice
UE, zona euro
Croaţia şi Bulgaria s-ar putea alătura zonei euro în ianuarie 2024, ambele ţări devenind mai atractive pentru investiţii, a afirmat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Vineri, Banca Centrală Europeană a anunţat că Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, în ceea ce ar urma să fie prima expansiune a zonei euro de după 2015.
Croaţia şi Bulgaria ar putea fi pregătite în 2023, dar "tradiţia este că euro a fost introdus în ianuarie, ceea ce ne duce la 1 ianuarie 2024", a declarat Dombrovskis, potrivit Agerpres. Acesta a adăugat: "Apartenenţa la euro va creşte încrederea în rândul investitorilor internaţionali şi va face ambele ţări mai atractive pentru investiţii".
Planificata extindere a zonei euro demonstrează continua atractivitate a monedei euro şi-i întăreşte rolul internaţional, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene.
Bulgaria şi Croaţia vor trebui să petreacă cel puţin doi ani în ERM-2 înainte de a demara pregătirile practice pentru a se alătura zonei euro, un proces care durează un an în plus, astfel că cel mai devreme în 2023 cele două ţări vor deveni state membre ale zonei euro.
În cei doi ani, Bulgaria şi Croaţia trebuie să urmeze politici economice "sănătoase", să îndeplinească criteriile tehnice de apartenenţă şi să aibă un curs de schimb stabil. Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
BCE a informat că, în perioada în care vor face parte din ERM-2, cursul de schimb al levei bulgare a fost fixat la 1,95583 leva pentru un euro în timp ce cursul de schimb al kunei croate a fost fixat la 7,53450 kuna pentru un euro.
Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.
În urmă cu doar o lună, BCE a anunţat că niciuna dintre ţările candidate nu îndeplineşte criteriile de aderare. În cazul României, raportul de convergenţă pe 2020 arată că ţara nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, respectiv stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.
Pe acelasi subiect: