Acordul pentru Brexit, respins pentru a treia oară. May: ”Implicaţiile sunt grave”. Tusk convoacă summit de urgență, pe 10 aprilie
Brexit
Parlamentul britanic a respins vineri, pentru a treia oară, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează presa internațională.
În favoarea acordului s-au pronunţat 286 de deputaţi, iar împotriva documentului 344 de deputaţi.
După anunţarea rezultatului votului, premierul britanic Theresa May şi-a exprimat profundul regret că acordul convenit cu Bruxelles-ul a eşuat, avertizând că implicaţiile vor fi ''grave''.
În context, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a convocat un summit european în 10 aprilie, în urma respingerii acordului Brexitului în Camera Comunelor.
Şefa executivului de la Londra a spus că singura opţiune juridică existentă în prezent este ieşirea din Uniunea Europeană în data de 12 aprilie şi a menţionat că nu este timp suficient pentru a conveni sau a ratifica un acord.
''Singura opţiune juridică acum este aceea că Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea europeană pe 12 aprilie. Peste numai 14 zile. Nu este timp suficient pentru a conveni, a legifera şi a ratifica un acord şi totuşi Camera (Comunelor) a spus clar că nu va permite ieşirea fără un acord. Aşadar, va trebui să convenim o cale alternativă de a avansa. Uniunea Europeană a declarat clar că orice amânare suplimentară va trebui să aibă un obiectiv clar şi să fie convenită în unanimitate de celelalte 27 de state membre înainte de 12 aprilie'', a spus May.
Ea a estimat că este aproape sigur că vor avea loc alegeri europene în Regatul Unit.
Şefa guvernului britanic a anunţat că luni, 1 aprilie, Camera Comunelor va continua dezbaterile pentru a vedea dacă există o majoritate stabilă pentru o anume alternativă cu privire la viitoarea relaţie dintre Londra şi UE.
''Desigur, toate opţiunile vor necesita acordul de retragere. Domnule preşedinte, mă tem că ne apropiem de limitele acestui proces în Camera Comunelor. Această Cameră a respins ''No Deal'' şi a respins ''No Brexit''. Miercuri ea a respins toate variantele de acord aflate pe masă. Iar astăzi a respins aprobarea doar a acordului de retragere şi continuarea unui proces cu privire la viitor. Acest guvern va continua să pledeze pentru un Brexit ordonat, aşa cum cere rezultatul referendumului'' din 2016", a încheiat premierul britanic.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS