BERD: Estul Europei, lovit puternic de un Brexit fără acord. Lista celor mai afectate țări
            Polonia
                        
            Comerţul în multe economii emergente din Europa şi din statul vecin Turcia va fi afectat, dacă ieşirea Marii Britanii din UE va avea loc fără un acord de tranziţie, potrivit unui raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvolare (BERD) publicat vineri.        
        
	Instituţia financiară, care pompează anual miliarde de euro în Europa de Est şi în Turcia, a estimat că 6,8% din valoarea adăugată combinată a exporturilor regiunii va fi afectată de orice potenţială întrerupere a legăturilor comerciale.
	Cel mai ridicat procent va fi în Cipru, Turcia şi Polonia, pentru care piaţa britanică reprezintă între 7,9% şi 9,1% din totalul volumelor de export, se arată în raportul citat de Agerpres.
	Ieşirea Marii Britanii din UE fără un acord nu va afecta Europa de Est şi Turcia doar prin comerţul direct, ci şi prin exporturile indirecte, prin lanţul valoric interconectat la nivel european, avertizează BERD. 
	Instituţia dă ca exemplu componentele auto exportate din Slovacia în Germania, unde sunt asamblate şi exportate ca produs final în Regatul Unit.
	Parlamentul britanic a respins, vineri, pentru a treia oară, acordul de retragere din UE, negociat de Theresa May. În acest caz, ar urma un Brexit fără acord pe 12 aprilie.
	Legislativul de la Londra a respins acordul de două ori, în ianuarie şi martie, întrucât deputaţii pro-europeni au apreciat că acesta va menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Marea Britanie ar rămâne captivă în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză.
	Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În prezent, BERD investeşte în Mongolia, Turcia, Maroc, Egipt, Tunisia şi Iordania, precum şi în Grecia şi Cipru, ţări din zona euro afectate însă de criza datoriilor.
	BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, cu investiţii de 7,6 miliarde euro în peste 400 de proiecte. Instituţia a susţinut în 2017 un număr de 29 de proiecte de investiţii în valoare de 546 milioane de euro. Din această finanţare, 93% au fost acordate sectorului privat.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS